Noul guvern ales al Greciei a fost implicat într-un scandal la câteva ore după ce a fost învestit miercuri, după postări online ofensatoare ale unui viceministru, relatează Reuters.
În ceea ce ar putea fi una dintre cele mai scurte numiri într-un cabinet din
ultimii ani, viceministrului infrastructurii şi transporturilor Dimitris Kammenos i s-a cerut demisia, după ce a provocat furie cu presupuse postări pe Twitter.
"Până la clarificarea adevărului asupra unor postări antisemite şi rasiste, viceministrul va facilita (chestiunea) prin demisia sa", a declarat Panos Kammenos, liderul partidului Grecii Independenţi, într-o postare pe contul său oficial de Twitter.
Ministrul a fost numit într-un nou cabinet condus de premierul Alexis Tsipras învestit mai devreme miercuri. Dimitris Kammenos, care nu are nicio legătură cu liderul partidului său, nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.
Kammenos este membru al partidului naţionalist de dreapta Grecii Independenţi (ANEL), partener de coaliţie cu partidul de stânga SYRIZA al lui Tsipras.
Într-un comunicat, Kammenos a declarat că postările sale social media sunt gestionate de o echipă de asistenţi şi conturile i-au fost sparte de mai multe ori. El a spus că majoritatea presupuselor postări "denaturează adevărul".
"Mă opun oricăror postări care au fost percepute sau sunt jignitoare pentru grupuri de cetăţeni. Cu acest comunicat, vreau să-mi cer personal scuze celor care au fost deranjaţi (de acest lucru) şi condamn categoric rasismul, homofobia şi antisemitismul", a declarat Kammenos în comunicat.
Tsipras, aflat la Bruxelles pentru un summit european asupra crizei migranţilor, a telefonat partenerilor săi ANEL şi a cerut o explicaţie, a declarat un consilier al prim-ministrului grec.
"Prim-ministrul a spus că dacă toate aceste lucruri sunt adevărate, dacă aceste tweeturi sunt adevărate, atunci (viceministrul) trebuie eliberat din funcţie", a afirmat un consilier pentru Reuters.
Un înlocuitor a fost deja găsit, a precizat consilierul.
Vassiliki Katrivanou, parlamentar SYRIZA, a declarat că numirea este "o ruşine". Opoziţia socialistă PASOK a considerat la rândul ei că este o "încălcare flagrantă a principiilor fundamentale ale stângii politice".
"În loc de a întoarce spatele trecutului, guvernul legitimează rasismul şi antisemitismul", a declarat o purtătoare de cuvânt a PASOK.
Dimitris Kammenos a stârnit controverse în vară cu o postare pe contul său de Facebook suprapunând cuvintele "Vom rămâne în Europa" pe o fotografie a intrării lagărului de concentrare de la Auschwitz, aminteşte Reuters.
Ea a fost percepută ca o încercare de a ilustra dificultăţile prin care trec grecii, dar criticată de mulţi, inclusiv de comunitatea evreiască din Grecia, ca o "încercare hidoasă de a banaliza" Auschwitzul. Kammenos a declarat mai târziu că este vorba despre o neînţelegere.
SCANDAL cu noul guvern al Greciei, la scurt timp după investire
București
6°C
Articole Similare

478
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
478

985
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
985

759
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
759

627
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
627

447
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
447

106
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
106

783
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
783

56
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
56

1.239
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.239

612
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
612

911
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
911

1.771
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.771

1.643
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.643
















Comentează