Inter Milano, antrenată de românul Cristi Chivu, a pierdut sâmbătă seara, în deplasare, scor 3-4, cu Juventus Torino, în etapa a treia din Serie A. Marcus Thuram, atacantul lui Inter, este însă în centrul unui scandal.
În prelungirile meciului, francezul a fost surprins cum râdea împreună cu fratele său care joacă la Juventus. Marcus a marcat în derby, iar după șapte minute a punct și Khephren Thuram.

Imaginile cu cei doi au devenit imediat virale, iar Chivu a fost întrebat despre acest subiect la conferința de presă.
„E normal ca Thuram să râdă pe teren alături de fratele lui la 4-3?”, a întrebat un jurnalist.
„N-am văzut nimic, nu știu contextul, nu știu dacă s-a întâmplat ceva. Dar să încetăm cu controversele, nu e bine pentru nimeni. Să vorbim despre ce am văzut. Sunt interesat să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat în unele momente din meci. Atitudinea echipei a fost cea potrivită, în opinia mea. Am pus-o pe Juventus în dificultate. În repriza a doua a fost o dominare clară, însă nu am știut cum să profităm”, a fost răspunsul antrenorului român.
Acesta a continuat.
„Nu mă uit niciodată la performanțele individuale. Trebuia să gestionăm mai bine mingea înainte să ajungă la Dimarco. De la începutul meciului, când se aflau în dificultate, au trimis mingea în tribune. Îmi asum responsabilitatea pentru performanța întregii echipe, chiar și când eram conduși. Hakan a făcut ceea ce știe să facă, iar noi avem nevoie de tot ce poate face. Trebuie să fii bun în a înțelege momentul și când poți face anumite lucruri. Echipa a muncit din greu pentru a întoarce rezultatul: poți să te antrenezi și poți să lucrezi la obiceiuri. Ne întoarcem acasă dezamăgiți că nu am câștigat meciul”, a încheiat Chivu.
Water Zenga îl atacă pe Chivu
Fostul portar al lui Inter a analizat înfrângerea nerazzurrilor la Sky Sport Italia și spune că este nemulțumit de cum a abordat Chivu meciul. În opinia lui Zenga, antrenorului îi lipsește curajul.
„Inter a primit cinci goluri în finala Ligii Campionilor, două la Udine și patru acum. Când vine un antrenor nou, acesta nu poate pur și simplu să continue drumul predecesorului său. Sunt necesare idei diferite, mai multă concentrare și o abordare proaspătă. Problema este că adesea ne bazăm pe aceiași jucători din recunoștință, dar dacă vrei cu adevărat să schimbi, trebuie să ai curajul să faci alegeri diferite”, a spus Zenga, fost antrenor la FC Național, Steaua și Dinamo.
Walter Zenga susține că antrenoul român folosește aproape aceeași fotbaliști ca și predecesorul său, Simone Inzaghi.
„Juventus a câștigat datorită intrării lui Adzic în ultimele minute. Așa că nu înțeleg de ce Inter l-a adus acasă pe Pio Esposito dacă nu i se acordă timp de joc. Aceste detalii sunt cele care, în final, fac cu adevărat diferența”, a mai comentat Zenga.































Comentează