Scandal după percheziții la Botoșani: zeci de forțe de ordine, intervenție în forță

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 23-03-2026 17:29

Actualizat: 23-03-2026 17:42

Article thumbnail

Sursă foto: Poliția Română/Arhivă

Zeci de poliţişti şi jandarmi din Botoşani participă, luni, la misiuni de menţine a ordinii publice în localitatea Bădiuţi - oraşul Ştefăneşti după ce mai multe persoane ar fi încercat să împiedice derularea unor percheziţii într-un dosar de contrabandă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Potrivit acestora, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, însă, pe parcursul efectuării percheziţiilor, au rezultat informaţii potrivit cărora un autoturism aflat în proximitatea uneia dintre locaţii, despre care existau date că ar conţine ţigarete de contrabandă, a fost mutat din zonă şi ascuns în curtea unui alt imobil, potrivit Agerpres.

Locaţia respectivă a fost ulterior identificată de poliţişti, fiind obţinut un mandat de percheziţie şi pentru aceasta, activităţile fiind în prezent în desfăşurare.

"Întrucât persoane care locuiesc în zona locaţiilor percheziţionate s-au adunat în proximitatea acestora şi au încercat să îngreuneze activitatea poliţiştilor, au fost direcţionate în zonă mai multe echipaje de poliţie, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. La faţa locului acţionează poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi şi poliţişti de ordine publică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri