Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal în trafic: Un argeșean a fost reţinut, după ce a bătut un alt şofer pe o stradă din Piteşti

Un bărbat din judeţul Argeş a fost reţinut de către poliţişti, sub acuzaţiile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, după ce, în urmă cu patru zile, a fost protagonistul unui scandal în trafic, pe o stradă din Piteşti, unde a agresat fizic un alt şofer, conform news.ro.

Incidentul a avut loc în 21 mai, pe strada Stejarului din Piteşti, în jurul orei 11.30, iar Poliţia a demarat cercetări după ce date despre scandalul produs în trafic au apărut în spaţiul public.

O persoană a filmat şi postat pe Facebook momentul în care un bărbat este agresat.

”În urma activităţilor specifice, desfăşurate de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, a fost identificată persoana vătămată, respectiv un bărbat de 21 de ani, care a formulat plângere prealabilă pentru lovire sau alte violenţe. De asemenea, poliţiştii de investigaţii criminale au identificat şi agresorul, un bărbat de 33 de ani, din Piteşti, care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti, pentru audieri, în baza unui mandat de aducere, pus în executare de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti”, informează, miercuri după-amiază, Poliţia judeţeană Argeş.

Totul s-a întâmplat în condiţiile în care agresorul a oprit autoturismul timp de câteva minute, pe strada Stejarului, blocând circulaţia.

Miercuri, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă. El este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. În plus, poliţiştii au dispus măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.

În cursul zilei de joi, piteşteanul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.