Scandal în ziua alegerilor. Cioloș îl acuză pe Ciolacu că 'ascunde adresele secțiilor de votare din diaspora'

Autor: Alice Draghici

Publicat: 09-06-2024

Actualizat: 09-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Președintele Partidului REPER, Dacian Cioloș, a adus, duminică, acuzații grave la adresa premierului României, Marcel Ciolacu. Potrivit acestuia, șeful Guvernului "ascunde adresele secțiilor de votare din diaspora".

"Cer Guvernului Ciolacu să repună harta cu secțiile de vot pe site-ul MAE pentru că ne scriu foarte mulți oameni care sesizează dispariția fișierului cu secțiile de vot și adresele acestora. Este inadmisibilă o asemenea brambureală din partea celor care organizează alegerile comasate", a afirmat Dacian Cioloș.

Liderul REPER susține că până azi, pe siteul-ul MAE a existat un document cu harta și adresele secțiilor de vot din străinătate „care, în mod misterios, a dispărut după începerea procesului de vot”.

„Adresa unde românii din diapora puteau verifica unde pot să voteze și care nu mai funcționează este aici: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/alegeri_2024/lista_sectiilor_de_votare_9_iunie_2024_site_mae.pdf", a transmis Partidul REPER.

"Partidul REPER cere Ministerului Afacerilor Externe să repună de urgență pe site harta cu secțiile și adresele secțiilor de votare din străinătate", a mai spus formațiunea politică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri