Scandal între adolescente pe stradă: O fată de 16 ani, înjunghiată de o altă fată, în Sectorul 1

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 05-09-2022

Actualizat: 05-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

O fată în vârstă de 16 ani a fost dusă la spital, luni, după ce o altă adolescentă de aceeași vârstă a înjunghiat-o pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.

Polițiștii din cadrul Poliției Capitalei-Secția 5 s-au autosesizat în urma unui conflict spontan între două adolescente în vârstă de 16 ani.

Una dintre fete, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată în zona piciorului, de către o altă copilă, de aceeași vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1.

Polițiștii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conștientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

La scurt timp, a fost identificată și depistată tânăra bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia poliției.

Polițiștii Secției 5 continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri