DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SCANDAL între elevii și profesori: 'Volumul temelor este exorbitant'

Inquam Photos - George Călin
Inquam elevi studenți protest

Consiliul Județean al Elevilor Constanța reclamă modul în care se desfășoară cursurile online. Ei spun că în această perioadă ar trebui consolidate cunoștințele, însă volumul temelor este exorbitant, pentru că elevii au de scris chiar și 20 de pagini de pe o zi pe alta.

Consiliul Județean al Elevilor Constanța, structura reprezentativă a beneficiarilor primari ai educației din județul Constanța, trage un semnal de alarmă cu privire la practicile abuzive ale cadrelor didactice care susțin cursuri online și care ignoră cu desăvârșire recomandările Ministerului Educației și Cercetării.

Citește și: Un fost șef SIE a făcut totul public! Atac devastator la un deputat USR, pe tema pensiilor speciale: Egali eram în comunismul acela după care tânjiți dvs

Conform sursei citate, deși atât Ministerul Educației și Cercetării cât și Inspectoratul Școlar Județean Constanța au transmis către școlile din județ note interne privind modalitatea în care trebuie să se desfășoare orele online, „nu puține sunt cazurile în care elevii primesc, în această perioadă, un volum nejustificat de teme, note sau chiar absențe”.

Reprezentanții elevilor susține că orele în spațiul virtual nu substituie recuperarea fizică a cursurilor, iar profesorilor le este interzis să predea noi conținuturi în perioada aceasta, să noteze elevii sau să îi oblige să participe la ore.

Citește și: Marcel Vela a fost în inspecție! Unde s-a dus în control șeful Internelor

„Aceste cursuri ar trebui să aibă doar caracter recapitulativ, de consolidare a informațiilor dobândite până acum, nicidecum să reprezinte o metodă prin care cadrele didactice să predea lecțiile incluse în programa școlară, însă nefinalizate la momentul închiderii unităților de învățământ. Am întâlnit cazuri în care elevii primeau temă de scris 20 de pagini de pe o zi pe alta, sub amenințarea notelor mici pe care profesorii le vor acorda după întoarcerea la școală. Este regretabil că, în loc să profităm de această perioadă pentru a consolida informațiile dobândite până acum, suntem nevoiți să facem față la un volum exorbitant de teme, sub amenințarea unor măsuri coercitive.”, a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, Silviu Morcan.

Consiliul Județean al Elevilor Constanța încurajează elevii să participe la cursurile online, însă îi îndrumă pe aceștia să sesizeze abordările iresponsabile adoptate de către unele cadre didactice.

Citește și: Video Momentul în care un primar PSD ia șpagă, în plină epidemie de coronavirus

De asemenea, structura invită elevii să ia parte la sesiunile de pregătire online, sub umbrela campaniei „Homeschooling with CJE Constanța”, acolo unde vor avea loc cursuri cu profesori voluntari, în vederea consolidării conținuturilor pentru clasele a VIII-a și a XII-a.

Responsabilitatea trebuie să reprezinte un temei al procesului educațional, cu precădere în aceste momente tensionate.

Citește și: Lovitură de teatru în România! Care este numărul real al deceselor persoanelor confirmate cu coronavirus .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.