Scandal între Rusia și Lituania: Moscova acuză un „proiect barbar" şi o „profanare", după apariția unui proiect de exhumare a rămăşiţelor soldaţilor sovietici

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 01-06-2026 22:14

Actualizat: 01-06-2026 22:28

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Ministerul rus de Externe l-a convocat luni pe însărcinatul cu afaceri al Lituaniei la Moscova pentru a protesta împotriva unui proiect de exhumare a rămăşiţelor soldaţilor sovietici înmormântaţi în această ţară baltică, denunţând un "proiect barbar" şi o "profanare", relatează AFP, conform Agerpres.

Jolanta Tubaite a primit un "protest energic cu privire la noi proiecte barbare ale autorităţilor lituaniene vizând distrugerea, în oraşul Vievis, a cimitirului soldaţilor şi ofiţerilor sovietici căzuţi în luptă pentru eliberarea Lituaniei de sub jugul fascist", a indicat MAE rus.

Rămăşiţele urmează a fi înhumate în alt cimitir militar din afara oraşului. Exhumarea lor este legată de o lege asupra "desovietizării" ţării, intrată în vigoare în 2023, potrivit agenţiei de presă lituaniene BNS.

"I s-a transmis că distrugerea, degradarea sau profanarea mormintelor militare, inclusiv a celor situate în străinătate, sunt pedepsite penal în Rusia", a adăugat MAE rus într-un comunicat.

Autorităţile lituaniene nu au reacţionat public la convocarea diplomatului lor.

Însărcinatul cu afaceri lituanian fusese deja convocat în 30 aprilie, după exhumarea rămăşiţelor soldaţilor sovietici într-un alt oraş, Siauliai, din această ţară membră a UE şi NATO.

Relaţiile sunt din ce în ce mai tensionate între Rusia şi ţările baltice, printre principalele susţinătoare ale Ucrainei.

Tensiuni izbucnesc cu regularitate între Moscova şi cele trei republici baltice de la declararea independenţei lor de URSS în 1991 referitor la monumentele sovietice prezente în aceste ţări sau cu privire la soarta importantelor minorităţi ruse de acolo.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură7°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri