Iuri Uşakov, consilierul pentru politică externă al lui Vladimir Putin, a declarat pentru presa rusă de stat când ar urma să fie reluate discuțiile trilaterale cu Ucraina și SUA privind un acord de pace. Ultimele negocieri în acest format au avut loc în luna februarie a acestui an.
Rusia anunță că este pregătită să reia negocierile de pace după 4 noiembrie
Iuri Uşakov, consilierul pentru politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat duminică, pentru agenția de presă rusă de stat Vesti, că Moscova este pregătită ca discuțiile trilaterale cu Ucraina și SUA să fie reluate după data de 4 noiembrie, când în Rusia este Ziua Unității Naționale, scrie mediafax.ro.
„Următorul termen limită este acum 4 noiembrie, sărbătoarea noastră principală. După aceea, vom fi gata să reluăm negocierile”, a spus Ușakov pentru agenția Vesti, notează The Kyiv Independent.
Kremlinul își menține cererile privind Donbasul
Anunțul vine în contextul în care Kremlinul a respins de mai multe ori propunerile de încetare a focului și a cerut Kievului să cedeze regiunea Donbas, ocupată doar parţial de armata rusă.
Ușakov a declarat că nu se așteaptă ca prima întâlnire trilaterală de după pauză să dea rezultate semnificative, calificând-o drept o „probă generală”. El a mai susținut că un acord de pace între Rusia și Ucraina „mai necesită încă eforturi”.
Discuții diplomatice între SUA, Ucraina și Rusia pentru reluarea negocierilor
Pe 20 octombrie, emisarii SUA, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar și cu unii lideri europeni.
A doua zi, Witkoff a avut o întâlnire și cu președintele rus Vladimir Putin la Sankt Petersburg, după care Kremlinul a declarat că este pregătit să reia discuțiile trilaterale în luna noiembrie.
Noi negocieri trilaterale de pace, anunțate la Abu Dhabi
În plus, în această lună, președintele ucrainean Zelenski a afirmat că se așteaptă o nouă rundă de discuții trilaterale în prima jumătate a lunii noiembrie.
Vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că noi discuții trilaterale de pace privind Ucraina urmează să aibă loc la Abu Dhabi la începutul lunii viitoare.




























