Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că ideea de luptă împotriva corupției este un demers politic și nu unul natural al statului de drept, întrebând opoziția dacă nu este deranjată de protocoale SRI cu instituții din sistemului judiciar.
"Ideea de luptă împotriva corupției înseamnă un demers politic. Nu este un demers natural al statului de drept, o reacție reală a statului de drept, este o campanie organizată, la fel cum se organiza și în anii ’50, lupta împotriva burghezo-moșieriei, împotriva chiaburilor și așa mai departe. Și atunci, ca și acum, normele statului de drept erau călcate în picioare. Astăzi, din partea reprezentanților Opoziției m-aș fi așteptat măcar o singură remarcă legată de stadiul și de starea statului de drept din Românie. Dragi colegi, protocoalele dintre SRI și DNA nu vă preocupă? Colaborările dintre SRI și CSM vi se par naturale, normale, astea sunt trăsăturile statului de drept? (...) Mi-aduc aminte din copilărie, la o vizită a unei delegaţii sovietice în România, Stalin murise. Ce se striga? Ce se scanda? Stalin! Aşa ştiau oamenii, aşa învăţaseră.Am impresia că şi dvs aţi rămas cu o placă de patefon la care s-a zgâriat şanţuleţul şi care spune un singur lucru: Să continuăm lupta împotriva corupţiei! Cum o continuăm?", a afirmat Tăriceanu în plenul Senatului, unde a fost chemat de PNL, la "Ora Guvernului", ministrul Justiției Tudorel Toader pentru a oferi explicații legate de raportul GRECO, scrie Mediafax.
Tudorel Toader predă lecții opoziției, în Senat: Fiecare trebuie să ne cunoaștem competențele
Președintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc, a spus că dezbaterea dă senzația că revenim în la 1989.
“Nu înțeleg de ce PNL a decis să irosească timp prețios pentru a critica legile justiției, când acest proces a fost eminamente unul parlamentar. Putem, legitim, să discutăm cu domnul ministru despre planul de investiții în instanțe, carierul justiției, dosar electronic și multe alte lucruri aflate pe agenda domniei sale și în programul de guvernare. Cred că rolul dezbaterii de astăzi este de a trage un semnal de alarmă partenerilor noștri europeni că au reușit să internalizeze practici manipulatoare, prin analizarea în raport a unor texte neasumate politic, modificate în Parlament sau prin ignorarea cu bună știință a opiniilor neconforme, cu adevărul dinainte știut de experți. România a derat cu bună credință la structuri europene după 1990, în speranța că ne vom dezvolta armonios. Să ajungem astăzi criticați (…) fără vreo referire la date concrete, pare că revenim la 1989 ”, a spus Robert Cazanciuc.
Comentează