DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scandal la căpătâiul lui Victor Atanasie Stănculescu: Ion Iliescu a fost implicat

Ion Iliescu

Ion Iliescu a fost prezent la ceremonia care a avut loc miercuri la Crematoriul Uman Vitan-Bârzeşti, acolo unde a fost incinerat trupul generalului Victor Atanasie Stănculescu, moment la care generalul Mircea Chelaru i-a reproşat fostului preşedinte că a produs agonie acestei ţări.

Întrebat de discursul pe care fostul preşedinte Ion Iliescu l-a ţinut la ceremonia de incinerare a lui Victor Atanasie Stănculescu, generalul Mircea Chelaru a declarat "Păi nu ştiaţi că de morţi numai de bine? I-am reproşat faptul că nu a făcut decât să producă agonia acestei ţări". Ceremonia, care a avut loc miercuri la Crematoriul Uman Vitan-Bârzeşti, departe de ochii presei, a durat aproape o oră şi au participat membri ai familiei, dar şi câţiva apropiaţi. "Domnul preşedinte Ion Iliescu a ţinut un discurs foarte frumos la capatâiul domnului general Stănculescu. Astăzi am văzut prieteni adevăraţi lângă domnul general. Eu ştiu că a vrut să facă bine pentru poporul român. Pentru mine Atanasie Stănculescu a făcut parte din familie. Astăzi am pierdut un membru al familiei”, a spus deputatul Liliana Mincă.

Citeşte şi: PSD rămâne fără patru parlamentari: Gabriela Firea şi-a dat demisia din Senat

Avocatul Cătălin Dancu a confirmat miercuri că Victor Atansasie Stănculescu a lăsat în urma sa casete care conţin mărturii, inclusiv despre ce s-a întâmplat la Revoluţie, Dancu declarând că speră ca ele să fie făcute publice de către persoana mandatată prin testament să le primească. Avocatul susţine că mulţi ar trebui să fie îngrijoraţi dacă acele casete vor fi publice. "Cei care au fost din prima clipă în momentul Revoluţiei şi până în momentul în care şi-a dat sfârşitul cred că ştiu la ce ar trebui să se aştepte şi vorbesc de o chestiune mai degrabă de moralitate faţă de societate decât de vreo răspundere penală. Mulţi mai sunt în viaţă".

Citeşte şi: Mircia Gutău, ales primar la Râmnicu-Vâlcea, NU a fost validat de Judecătorie

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.