Scadanul a pornit de la un proiect de lege ce modifică organizarea MApN prin care se stabileste ca şeful departamentului de informaţii şi cel al înzestrării să fie numiţi de premier si nu de ministrul Apararii ca in prezent. ”Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale”.
Grupul PSD a cerut introducerea în dezbaterea Camerei Deputaților această lege. Ulterior și-au dat seama că n-au majoritatea necesară pentru a o trece. Astfel, la votul final, președintele de ședință, Viorel Hrebenciuc, a făcut un artificiu și ”a uitat” să introducă legea de ordinea de zi la votul final.
Articifiul a fost imediat remarcat de opoziție, iar liderii de grup au cerut introducerea la votul final. Președintele Viorel Hrebenciuc a pierdut controlul sălii, iar între deputați a început un scandal monstru.
Hrebenciuc le-a cerut liderilor de grup să se reunească de urgență și să dezbată. În urma dezbaterii, liderul de grup al PSD, Marian Neacșu, a anunțat că s-a decis amânarea pentru a-l aștepta pe ministrul Apărării, care urmează să vină săptămâna viitoare.
Cei din opoziție acuză însă că PSD-ul a fugit de responsabilitate pentru că nu ave 50% plus 1, necesar pentru a trece o lege organică.
Comentează