SCANDAL SEXUAL cu un stareț și 6 preoți: Păcatele homosexuale au fost 'binecuvântate' de Episcopie - FOTO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-11-2019

Actualizat: 03-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Scandal sexual în Biserica Ortodoxă Română! Un stareț a fost dat în vileag de un tânăr homosexual, care a prezentat presei discuțiile cu preotul. În plus, alți 6 preoți ar fi și ei implicați în legături amoroase homosexuale. Plăcerile și fanteziile sexuale ale părintelui arhimandrit Justinian Tibil, starețul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului – Teiuș, au fost deconspirate, spre disperarea și deloc surprinderea mai marilor fețe bisericești din Episcopia Caransebeșului, potrivit expressdebanat.ro.

Arhimandritul Justinian Tibil a fost prins în discuții cu un homosexual în care își declară afecțiunea pentru un „bărbat drăguț”, unde „o trezire pentru un număr la miezul nopții”. Asta mai ales după „un pahar de vin turbat”, suficient „să facă minuni” mai ceva ca Dumnezeu. Și tot în chiliile Mănăstirii Teiuș, o cafea îndulcită cu „lapte de bărbat”, chiar înainte de slujba de dimineață, este ceva „waaaaaaw”! Toate acestea sunt dezvăluite și probate cu înscrisuri de un homosexual declarat, care i-ar fi picat cu tronc starețului Justinian Tibil.

Citește și: Se anunță un protest de amploare duminică! Se iese în stradă împotriva Mafiei Lemnului

Reprezentanții Episcopiei Caransebeșului n-au fost deloc suprinși când au aflat de preocupările din miez de noapte ale părintelui de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – Teiuș. Au încercat imediat să ascundă totul, să ferească ochii enoriașilor de „minunile” părintelui Justinian.

Părintele arhimandrit Justinian Tibil a fost agățat pe Facebook, recent, de un homosexual declarat. După doar câteva schimburi de vorbe s-a ajuns la intimități, la mărturisiri cu tentă XXX, la imagini foto/video explicite, la declarații, apropouri, invitații și visuri erotice.

Citește și: Viorica Dăncilă dă vina pe Klaus Iohannis: Chiar preşedintele n-a putut vorbi pentru ca această investiţie să aibă loc în România?

O simplă poză care-l înfățișează la bustul gol pe un tânăr homosexual a fost suficientă să-l aprindă foarte tare pe părintele Justinian. Dacă poza era fără scrisul ce-i acoperea organul sexual ar fi fost mult mai bine, îi explică omul în sutană chipeșului de pe Facebook. Și pentru că până în Postul Crăciunului mai e, pofta preotului e imediat satisfăcută. Bărbatul se dezvăluie în toată splendoarea sa, în stare de erecție. „Doar 2? Sigur ai multe și frumoase!”, răspunde nesatisfăcut complet starețul. Apoi adaugă și mai multe emoticoane cu limba scoasă. Primește în continuare poze și imagini video cu homosexualul declarat în plin proces de autosatisfacere. Acesta îi povestește despre aventurile și performanțele sale sexuale, iar părintele din chilia sa de la Mănăstirea Teiuș renunță la orice fel de inhibiții. „Cu mine cât ai face?!” „Și cât i-ai dat?!” „O trezire în miezul nopții pentru un număr, ce zici?!” „F… ceva în seara asta?!” sunt doar câteva dintre curiozitățile starețului Justinian. Iar când își dă seama că omul cu care conversa era exact așa cum, poate, visa el de mult timp, se arată gelos și posesiv: „Dar fără să mai dai în stânga și-n dreapta! Ești foarte frumos, pe cuvânt! Maturii pun patimă”, sunt alte destăinuiri ale preotului. Discuția merge mult mai departe între cei doi și se ajunge la intimități și fantezii care sunt imposibil de reprodus în spațiul public. Ar mai fi de reținut că Justinian Tibil îl asigură pe tânărul gay că e o partidă excelentă trimițându-i o poză care să certifice că are păr pe piept, așa cum își dorea foarte mult bărbatul care îi sucise mințile.

Citește și: Victor Ponta, ultimatum pentru Ludovic Orban: Are timp până luni, la ora 14:00

„În data de 17 octombrie 2019 a fost înregistrată la Episcopia Caransebeșului o sesizare din partea unei persoane la adresa părintelui Justinian Tibil. Având în vedere prevederile Regulamentului autorităților canonice, disciplinare și al instanțelor de judecată din Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Caransebeșului a demarat procedura de anchetare a presupuselor abateri consemnate în sesizarea înaintată Centrului Eparhial. În conformitate cu prevederile statutare și regulamentare, părintele Justinian Tibil a fost suspendat de la slujire pe perioada desfășurării anchetei, a judecății canonice, respectiv până la emiterea unei hotărâri definitive de către Consistoriului Monahal Eparhial”, a transmis către Express de Banat, Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.

Citește și: Rareș Bogdan, dezvăluire despre haosul găsit în ministere! Urmează execuții, inclusiv, în Ministerul de Interne

„A fost o discuție pe teme homosexuale. Mi-a cerut poze explicite, i-am trimis și am vorbit despre o eventuală întâlnire și ce nebunii am putea face. Mi-a trimis o poză cu fața dumnealui mai întâi. Mă șochează că e preot și împărtășește niște copii. Deși eu fac parte din comunitatea gay, nu mi se pare normal ca un preot cu astfel de înclinații să împărtășească niște copii!”, i-a explicat homosexualul declarat, într-o discuție telefonică, unui oficial al Episcopiei. Cel mai probabil, după voce, părintelui Casian Rușeț, care se ocupă ce comunicare din partea insituției bisericești. „Ce vă rog eu, pentru că sunt lucruri delicate… în calitatea mea de preot vreau să gândesc o variantă să facem ceva și vă rog, cel puțin pentru o perioadă, să nu faceți publice aceste imagini. Asta pentru imaginea bisericii! Sunt și preoți cumsecade!”, îi cere reprezentantul Episcopiei bărbatului care l-a vrăjit cu frumusețea sa pe starețul Mănăstirii Teiuș, fără să se îndoiască vreo clipă că s-ar fi întâmplat asemenea minuni.

Ce l-a împins pe tânărul gay să provoace acest nou cutremur în Biserica Ortodoxă Română?! Fățărnicia și falsitatea unora dintre slujitorii lui Dumnezeu! „E o chestiune care poate fi interpretată ca o răzbunare. N-a spus niciun preot din țara asta că nu ar fi de acord cu relațiile homosexuale. Toți spun că Biserica dezaprobă astfel de atitudini. Dar cine strigă că aceste lucruri sunt împotriva firii?! Exact cei care fac aceste lucruri!”, a justificat bărbatul care nu face niciun secret din aceea că e membru al comunității gay.

Citește și: Viorica Dăncilă dă vina pe Klaus Iohannis: Chiar preşedintele n-a putut vorbi pentru ca această investiţie să aibă loc în România?

Justinian Tibil, proaspăt făcut cetățean de onoare al Caransebeșului, la propunerea PSD, și-ar fi manifestat susținerea la viitoarele alegeri locale față de primarul în funcție, Felix Borcean. Iar asta ar fi deranjat, atât în PNL, partid care nu-l mai vrea pe Borcean, cât și pe linie de masonerie. În plus, conform sursei citate, șase alte fețe bisericești s-ar fi lăsat seduse de același chipeș homosexual!

content-imagecontent-imagecontent-imagecontent-imagecontent-imagecontent-imagecontent-imagecontent-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri