Zilele trecute, la festivalului „Sărbătoarea Străbunilor – Măsura Laptelui”, organizat de Primăria orașului Sângeorz-Băi și Cooperativa Agricolă de Gradul 1 din localitate, un cal a murit după ce participase la un concurs de tracțiune. De față au fost mai mulți politicieni. După incident i s-a cerut demisia lui Stelian Dolha. În trecut competiția a fost interzisă, dar subprefectul și-a dat aprobarea pentru a fi reluată.
Scandalul este uriaș după ce un cal de rasă evaluat la 20.000 de euro a murit din cauza efortului. Tragedia a declanșat un val de reacții.
Jurnalistul Viorel Negru îi cere demisia Stelian Dolha, și dezvăluie că la eveniment au fost mai mulți politicieni. De asemenea a postat și mai multe filmulețe.
"EXCLUSIV! Demisia, domnule subprefect!
Am scris zilele trecute despre tragedia de la concursul de tracțiune cabalină desfășurat la Sângeorz-Băi. Subiectul a ajuns și în atenția presei naționale, grație implicării jurnaliștilor din Bistrița-Năsăud. Maltratarea animalelor și folosirea acestora în concursuri de gen, până la limita rezistenței fizice trebuie să înceteze! Deja se strâng semnături la nivel național pentru ca aceste concursuri de tracțiune să fie interzise!
Aceste întreceri s-au desfășurat până acum sub auspiciul unor concursuri de frumusețe cabalină, cu complicitatea autorităților locale și, deseori, a celor centrale.
În 2024, prefectul de Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, prezent la aceeași manifestare de la Sângeorz-Băi, A INTERZIS concursul de tracțiune cabalină, conștient fiind că animalele suferă traume majore la astfel de manifestări!
În 2025, subprefectul de Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, supranumit Elvis, A PERMIS desfășurarea manifestării în care caii erau forțați la limita rezistenței fizice să tragă trunchiuri de copaci imense, adevărate stânci, având în vedere greutatea! Un cal a murit de epuizare!", este prima parte a mesajului.
"Au fost prezenți chiar pe terenul unde calul respectiv și-a dat duhul"
"În ședința de Colegiu Prefectural, subprefectul "Elvis" , forțat de presa locală să ofere răspunsuri, vizavi de participarea sa și acordul tacit pentru ca acest concurs de tracțiune să se desfășoare, a bălmăjit că a fost, dar n-a fost, că a plecat, că n-a știut ce aveau de gând organizatorii, bla, bla, bla.
Ziar la negru a intrat în posesia unei înregistrări video în care se vede clar cum Stelian Dolha "Elvis", deputatul Robert Sighiartău "Atârnache", precum și primarul localității Sângeorz-Băi, Cătălin Bota, au fost prezenți chiar pe terenul unde calul respectiv și-a dat duhul!!!
Este imposibil să crezi că primarul și oficialitățile locale nu l-au informat pe Elvis și Atârnache că un concurs de tracțiune urma să se întâmple! Este imposibil de crezut că primarul localității nu le-a comunicat celor doi membri PNL că în urmă cu un an PREFECTUL INTERZISESE CONCURSUL! Fiind însă din același partid au trecut ușor peste! Că doar ei sunt inteligenți și au nevoie de electorat!
Având în vedere toate acestea, filmarea devenind un motiv decisiv, se impune clar DEMISIA SUBPREFECTULUI STELIAN DOLHA, acest exponent al Guvernului României în teritoriu!
- Viorel Negru
P.S. În urma articolului "Elvis, ai păpat brânză de la ciobani?", acesta striga pe holurile prefecturii că mă va da in judecată și că sunt plătit să scriu împotriva lui!
O mizerie de politician încolțită în mintea sa, pentru că așa crede el că își desfășoară presa activitatea! Elvis, știi ce meriți? Să se legalizeze pentru o zi manifestarea cu bâte de la Ruginoasa, iar tu să fii într-una dintre tabere! Asta după ce dovedești că ai onoare și demisionezi! Altfel, oricum o să-ți dai demisia după ce va ieși la iveală faptul că cereai demisii în alb membrilor PNL, ca să asiguri statutul de șef PNL pe Bistrița-Năsăud al lui Atârnache! Se strânge lațul, Elvis!"", a scris jurnalistul.
Comentează