DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scandalos! Protectorul pedofilului de la Ploieşti si-a luat concediu medical pentru a nu fi demis

primaria-ploiesti

Primarul municipiului Ploieşti, liberalul Adrian Dobre, a făcut o dezvăluire incredibilă: directorul Clubului Sportiv Municipal din localitate, Cristian Nica, a intrat în concediu medical după ce s-a luat decizia demiterii sale în urmă cu câteva săptămâni. În urma unei evaluări realizate la nivelul Primăriei Ploieşti, s-a dispus înlocuirea din funcţie a lui Nica, acesta fiind acuzat, printre altele, că ar fi protejat un maseur care a agresat sexual mai multe minore.

La plecarea din funcţie, #ciumaroșie PSD-ALDE vrea liber. Să se refacă. Vorbim aici de secretari de stat, de prefecţi, de şefi de deconcentrate etc. Tiparul este respectat şi la Ploiești de Cristian Nica, directorul demis al CSM Ploieşti ca urmare a managementului profund defectuos şi a tolerării comportamentului neadecvat al unui angajat al clubului. Boala „gravă” a lui Nica nu i-a permis nici până acum politrucului PSD-ist să vină să-şi ia hârtiile de demitere şi să mă dea în judecată aşa cum a promis în momentul în care am anunţat destituirea. Îi transmit şi pe această cale că decizia mea rămâne cât se poate de fermă, chiar și în condițiile în care încearcă prin tot soiul de misiți să mă înduplece”, a scris pe Facebook PNL-istul Adrian Dobre.

La sfârşitul lunii septembrie, presa centrală şi locală a scos la iveală un caz şocant. O fetiţă de 13 ani de la clubul de handbal CSM Ploieşti a povestit calvarul pe care îl trăiau ea şi colegele ei în vestiar, după meciuri şi după şedinţele de pregătire. Sportiva a dezvăluit cum fetele minore sunt agresate şi ameninţate de asistentul medical al clubului. Acesta încerca să intre cu fetele la duş, le masa în zonele intime şi le punea să se dezbrace în faţa lui. Ca să le facă pe fete să se dezbrace, le spunea că le controlează să vadă dacă le-a venit mentruaţia. Copilele erau atât de obişnuite cu atitudinea lui, încât nu îşi puneau prea multe întrebări. Bărbatul le spunea fetelor că le „iubeşte ca pe nepoatele lui şi că le vrea binele".

În urma acestor dezvăluiri, primarul Ploieştiului a dispus o evaluare a activităţii manageriale a directorului CSM Ploieşti, Cristian Nica, şi a decis apoi demiterea acestuia din funcţie. Hotărârea nu a putut fi pusă în practică pentru că Nica s-a îmbolnăvit brusc şi este de mai bine de o lună în concediu medical.

Liberalul Adrian Dobre susţine că nu este un caz singular. „Coincidență ciudată (sau nu), dar şi alţi PSD-işti de prin Ploieşti sunt bolnavi în această perioadă. Cum sunt viceprimarii, la fel şi câţiva consilieri locali ai PSD-ALDE care n-au vrut să vină să voteze un proiect privind construcţia a două grădiniţe în Ploieşti. Speranţa mea este că poate se însănătoşesc brusc până la şedinţa de Consiliu Local de mâine”, a mai scris primarul din Ploieşti pe pagina personală de Facebook.

Reamintim faptul că şi noii membri ai Guvernului PNL, în frunte cu Premierul Ludovic Orban, au acuzat faptul că mai mulţi oameni numiţi în funcţie de PSD s-au îmbolnăvit brusc luându-şi concedii medicale pentru a nu fi demişi din funcţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.