Ancheta prin care Politico.eu a dezvăluit acuzațiile de etică defectuoasă a muncii pe care i le-au adus foști angajați comisarului european Corina Crețu a stârnit curiozitatea cititorilor. Și nu numai lor. PE a anunțat că a cerut explicații cu privire la modul de lucru al comisarului român, după articolul cu pricina.
Politico.eu dezvăluie că la opt luni după lansarea ediției, care cuprinde subiecte cu privire la țările europene, în topul celor mai citite articole se află și cel care face referire la social democrata Corina Crețu.
Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale, a fost acuzată că are un program de lucru lejer. 9 din 18 angajați ai cabinetului personal al comisarului european Corina Crețu au demisionat în ultimele 12 luni din cauza programului neobișnuit impus de aceasta, susține o investigație Politico. Demisiile au inclus șeful cabinetului, adjunctul acestuia și directorul de comunicații, acțiuni care accentuează dezorganizarea.
Corina Crețu a publicat un răspuns pe contul său de Facebook în care califică articolul Politico drept un „atac fără precedent și fără nici o bază reală”. Ea afirmă că a avut o agendă foarte încărcată în ultimul an, cu întâlniri în afara Bruxelles-ului, și că, împreună cu echipa, s-a s-a concentrat asupra programelor operaționale
Comentează