Procurorii polonezi au pus sub acuzare 29 de persoane în cel mai amplu scandal educațional din ultimii ani, vizând o rețea de corupție, fraudă, trafic de influență și eliberare de diplome universitare false, relatează TVP. Printre inculpați se numără primarul unui oraș important, doi foști membri ai Parlamentului European, rectori și cadre universitare, conform Mediafax.
În centrul anchetei se află universitatea privată Collegium Humanum, rebotezată recent Universitatea de Afaceri și Științe Aplicate Varșovia, cunoscută pentru programele MBA obținute rapid și la costuri reduse.
Cum a început ancheta
Investigația a fost declanșată în februarie 2024, când agenția anticorupție CBA a efectuat percheziții la Collegium Humanum. În martie 2024, instituția a pierdut recunoașterea oficială, după suspiciuni că diplomele MBA erau eliberate fără ca studenții să fi urmat cursurile obligatorii.
Procurorii susțin că rectorul Paweł Cz., împreună cu mai mulți angajați, ar fi primit bani și alte beneficii pentru eliberarea diplomelor false. Rețeaua ar fi funcționat cu ajutorul a aproximativ 30 de „recrutori”, care aduceau clienți - inclusiv numeroși funcționari publici.
Primari și foști europarlamentari, în vizorul procurorilor
Printre inculpați se află Jacek Sutryk, primarul orașului Wrocław, acuzat de fraudă și corupție pentru obținerea unui MBA în 2020 fără participarea la cursuri. El respinge acuzațiile și spune că este victima unei nedreptăți.
De asemenea, doi foști eurodeputați - Karol K. și Ryszard C. - sunt acuzați de trafic de influență și primirea de beneficii financiare. Ei neagă toate acuzațiile.
Ancheta vizează și fapte grave de corupție în cadrul Comitetului de Acreditare al Statului. Un fost înalt funcționar ar fi primit peste 710.000 de euro mită pentru a facilita acreditarea unor programe universitare.
78 de persoane sunt suspecte în dosar
Autoritățile au confiscat bunuri în valoare de peste 41,6 milioane de euro
Probele includ declarații ale martorilor, expertize grafologice, date din telefoane și e-mailuri
Inculpații riscă până la 10 ani de închisoare.






























Comentează