DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scandalul Djokovic devine unul POLITIC: Serbia a înaintat un protest oficial ambasadorului Australiei la Belgrad

Tennis World USA
Novak Djokovich

Ministerul sârb de Externe a prezentat joi un protest oficial ambasadorului australian în Serbia, Daniel Emery, pentru "tratamentul indecent" de care are parte la Melbourne tenismanul Novak Djokovic, numărul mondial, informează EFE, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al guvernului de la Belgrad, Serbia se aşteaptă ca Emery să depună un efort personal pentru ca Djokovic să obţină o cazare adecvată pentru un sportiv de rangul său, în aşteptarea unei decizii judecătoreşti cu privire la viza sa, pe care autorităţile australiene au revocat-o miercuri seară.

Avocaţii lui Djokovic din Australia au contestat revocarea vizei acestuia, iar apelul în acest caz va fi examinat luni de un tribunal australian.

Vezi și: Novak Djokovic, mesaj trimis din hotelul de carantină: 'Dumnezeu vede totul'

Jucătorul sârb a fost transferat la un hotel pentru solicitanţii de azil din Melbourne, pe care familia sportivului l-a descris drept "murdar", denunţând totodată faptul că acesta a fost privat de toate bunurile sale, în aşteptarea deciziei.

Novak Djokovic (34 ani) s-a deplasat la Melbourne pentru Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al sezonului, programat în perioada 17-30 ianuarie, pe care l-a câştigat de nouă ori în cariera sa (un record), după ce a primit de la organizatori o derogare medicală de la vaccinarea împotriva Covid-19, obligatorie pentru toate persoanele care intră în Australia.

Secretarul de stat în Ministerul sârb de Externe, Nemanja Starovic, a declarat că Serbia nu doreşte să influenţeze în niciun fel decizia autorităţilor judiciare australiene.

Totuşi, el şi-a exprimat speranţa că guvernul australian, "în spiritul bunelor relaţii bilaterale dintre Australia şi Serbia, precum şi în conformitate cu competenţele sale, îi va permite lui Djokovic să petreacă Crăciunul într-un loc mai bun".

Sârbii, creştini ortodocşi, sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, conform vechiului calendar iulian.

Starovic a declarat că în opinia publică sârbă există o puternică impresie că Djokovic este, fără voia sa, victima unui joc politic şi că a fost ademenit să vină în Australia pentru a fi umilit ulterior. El a denunţat că este tratat ca un criminal, terorist sau imigrant ilegal de către autorităţile australiene şi că acest lucru "îi amărăşte pe fanii săi şi pe cetăţenii Serbiei".

Sute de oameni s-au adunat joi în centrul Belgradului, în faţa clădirii Parlamentului sârb, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de tenisman, un cunoscut critic al vaccinului împotriva coronavirusului.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.