Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală şi fără permis de conducere valabil a fost reţinută de DIICOT pentru trafic de droguri şi va fi dusă în instanţă cu propunere de arestare preventivă, informează Agerpres.
În zilele de 3, 4 şi 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un poliţist de la Secţia 18 din Capitală circulând haotic şi cu permisul suspendat.
A fost testată de două ori conducând sub influenţa substanţelor interzise, iar a treia oară nu a oprit la semnalele agenţilor şi la scurt timp a acroşat şi lovit autospeciala de poliţie, plecată în urmărirea ei.
I s-a întocmit dosar penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fiind plasată sub control judiciar.
Au urmat perchezițiile
La sesizarea Poliţiei, procurorii DIICOT au efectuat, marţi, o percheziţie la locuinţa femeii, unde au găsit peste 100 grame cocaină, 83 grame 2MMC, 20 grame MDMA, o coală impregnată cu DMT (droguri de mare risc), 22 grame rezină de canabis şi 35 grame amfetamină în amestec cu 1-PEA (drog de risc şi substanţă psihoactivă), un cântar electronic de precizie, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
Procurorii au descoperit că, în intervalul martie - aprilie 2025, femeia a procurat, deţinut şi vândut în municipiul Bucureşti comprimate ecstasy (drog de mare risc).
Ea a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi dusă la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Ce spune Poliția
Crina Eșanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei: "Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 18 Poliție au acționat în vederea scoaterii din trafic a unui potențial pericol, respectiv un șofer care era cunoscut ca având permisul de conducere retras și care nu s-a supus semnalelor de oprire regulamentară efectuate de polițiștii Capitalei, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii au procedat, de îndată, la punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase, în vederea opririi regulamentare a autoturismului, însă femeia de la volan a continuat deplasarea, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, până în dreptul unui imobil unde a fost blocată de echipajul de Poliție".
Despre femeie
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, femeia nu pare să aibă vreo ocupație, însă vorbește destul de mult despre criptomonede în mediul online (vezi aici cine e femeia).
Mai jos, poze de la accidentul comis de femeie:
Context
Informațiile despre femeie apar și în contextul în care un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit mort într-o locuinţă din sectorul 2 al Capitalei, iar acum poliţiştii de la Serviciul omoruri şi procurorii bucureşteni fac cercetări pentru a afla împrejutările în care a decedat acesta, transmite News.ro. Potrivit Digi24, tânărul ar fi apărut într-o filmare postată pe reţelele de socializare, în care acesta s-ar fi aflat, în ziua anterioraă, într-o locuinţă alături de o tânără şi de „Maru”, cunoscut ca dealer al lui Vlad Pascu, tânărul care a ucis cu maşina doi tineri şi a rănit alţi trei. În filmarea respectivă tânărul de 20 de ani apare întins, ca şi când s-ar simţi rău. Conform unor surse citate de Digi 24, el ar fi fost luat din acea locuinţă de către mama sa şi dus apoi acasă. Aceleaşi surse precizează că bărbatul ar fi fost găsit inconştient în locuinţă de către fratele său, care a sunat la 112.
Problema drogurilor în România: peste 970 de persoane cercetate pentru trafic de droguri, în primele trei luni ale anului
Peste 970 de persoane au fost cercetate pentru trafic de droguri, în primele trei luni ale anului, 375 dintre acestea fiind arestate. Poliţiştii şi procurorii au destructurat opt reţele de traficanţi şi au confiscat substanţe interzise, informează News.ro.
Un brazilian de 26 de ani a fost prins pe Aeroportul Henri Coandă cu cocaină.
”În primele 3 luni ale anului 2025, pentru combaterea traficului de droguri, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au desfăşurat peste 220 de acţiuni operative, care au vizat peste 970 de persoane cercetate. La nivel naţional, pe linia combaterii traficului de droguri, în perioada ianuarie – martie 2025, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au organizat 226 de acţiuni operative, fiind puse în executare 739 de mandate de percheziţie domiciliară şi destructurate 8 grupuri infracţionale organizate”, a transmis, miercuri, Poliţia Română, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, au fost indisponibilizate peste 650 de kilograme de droguri, dintre care 262 de kg. de droguri de mare risc şi 394 de kg. de droguri de risc (dintre care 362 de kg. de canabis), precum şi peste 100 de kilograme de masă verde şi peste 27.000 de comprimate.
”De asemenea, au fost reţinute 410 persoane, 375 au fost arestate preventiv, 18 persoane au fost arestate la domiciliu, iar 81 au fost plasate sub control judiciar”, a mai transmis sursa citată.
De exemplu, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională unui bărbat, de 26 de ani, cetăţean brazilian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.
”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada februarie-martie 2025, bărbatul ar fi a introdus în România şi ar fi deţinut şi transportat droguri de mare risc (cocaină). Acesta a fost depistat în după-amiaza de 4 martie 2025, pe Aeroportul Henri Coandă, având asupra sa, fixate pe picioare cu bandă adezivă, două pachete ce conţineau aproximativ 500 de grame de cocaină, porţionată în 78 de caşete”, au precizat poliţiştii.
Potrivit acestora, în urma controlului efectuat cu ajutorul unui scaner cu raze X, în interiorul abdomenului bărbatului au fost observate mai multe formaţiuni neobişnuite, care nu corespund anatomiei umane.
”Acesta a fost condus la o unitate spitalicească, unde, pe parcursul internării, ar fi eliminat 62 de caşete, ce conţineau aproximativ 350 de grame de substanţă pulverulentă (în prezent aflată în curs de expertizare). La data de 6 martie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea bărbatului, ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, au precizat poliţiştii.
Un alt dosar a fost instrumentat de anchetatorii din Satu Mare.
Un bărbat de 48 de ani a fost prins în flagrant delict, în municipiul Satu Mare, în timp ce ar fi deţinut aproximativ 7 kilograme de substanţă cristalină 3-CMC (drog de mare risc), destinate comercializării, cu o valoare de piaţă de aproximativ 200.000 de euro.
”Substanţa interzisă a fost introdusă în ţară din Polonia, prin intermediul unei firme de coletărie”, a mai transmis Poliţia.
Comentează