Scandalul etichetării produselor românești. Președintele Comisiei de agricultură din Parlament vine cu noi explicații

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-06-2020

Actualizat: 23-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Discuțiile, unele alarmiste, pe marginea folosirii sintagmei produs românesc” pe produsele autohtone aflate la raft în magazinele marilor retaileri este departe de a fi tranșată. Pentru cei care caută produse românești, sintagma „produs românesc” se va afla pe etichetele produselor, chiar dacă tehnic, aceasta a fost eliminată din lege, ne dă asigurări deputatul social-democrat, Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

Vezi și: Nelu Tătaru cere MĂSURI URGENTE după ce DNA l-a acuzat pe șeful Unifarm că a luat MITĂ 760.000 de euro

În cadrul ediției din 10 iunie a emisiunii “Viața satului” difuzată la televiziunea publică, Stănescu a subliniat că “este interpretare eronată și tendențioasă” cu privire la legea 28/2020, care a modificat legea 321 din 2009. „Este o chestiune tehnică”, explică Stănescu, “iar cei care au interpretat așa, s-au legat de faptul că la începutul legii în primele articole, exista definiția produsului românesc care apoi a dispărut. A fost scoasă pentru că sintagma de “produs românesc” nu era prevăzută în lege, dar definiția există în legea 168 din 2017.

De altfel, Stănescu a mai explicat și în alte rânduri de ce a fost scoasă definirea sintagmei “produs românesc” a fost scoasă din legea 321 – “întrucât definițiile respective nu se regăsesc în reglementările din textul legii și trebuie eliminate, conform prevederilor Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.”

“Eu cred că sintagma ‘produs românesc’ trebuie să fie menționată pe produse și, de altfel, chiar Comisia Europeană a elaborat un Regulament în care definește ce înseamnă produs autohton și când poti să spui că e produs autohton”, a mai spus acesta în emisiunea difuzată de TVR. “Pot spune chiar că definiția din legea 168 din 2017 este făcută exact cum apare ulterior în Regulamentul european. Adică produs românesc înseamnă produsul făcut pe teritoriul României din produse de bază 100% românești, având inscripționat pe etichetă drapelul României”, a reluat acesta definiția.

Totuși, legea nu este foarte clară pentru producătorii români, care nu știu dacă pot sau să treacă pe etichetă „produs in România“. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, întărește ca „în legea 28/2020 sunt anumite prevederi ascunse, iar accesul producătorilor la raft este foarte greu. Legea nu prevede ca pe produsele românești să apară distinct «produs românesc»."

Potrivit lui Oros, produsul tradițional românesc trebuie promovat printr-o schemă națională de calitate. Până acum au fost aprobate trei scheme: de calitate premium, de calitate garantată și de calitate rețetă consacrată sau rețetă veche.

Regulamentul Uniunii Europene nr. 775 din 2018 a intrat în vigoare de la 1 aprilie anul acesta, dată de la care niciun produs alimentar nu mai poate avea înscris pe etichetă că este fabricat în România dacă materia primă folosită în producerea acestuia nu este 100% de provenință românească. Alternativa este „Produs în UE„ sau „din afara UE” sau „din UE și din afara UE”, în funcție de proveniența ingredientului primar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri