Scandalul explodează după 20 de ani de tăcere - Prima plângere penală pe numele lui Cristian Andrei: noi victime îl acuză de abuzuri sexuale și practică ilegală

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-11-2025 23:17

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

A fost depusă prima plângere oficială la Poliţie pe numele medicului Cristian Andrei, acuzat de abuzuri sexuale și de practicarea ilegală a profesiei de „psihoterapeut”. Surse Antena 3 CNN susțin că poliţiştii au contactat deja și alte posibile victime, în cadrul anchetei declanșate din oficiu.

Potrivit unei investigații PressOne, șapte noi femei acuză medicul că le-ar fi agresat sexual, pe lângă cele două care reclamaseră inițial abuzuri. Faptele s-ar fi întins pe o perioadă de peste 20 de ani.

Cristian Andrei respinge acuzațiile și afirmă că nu a indus în eroare pe nimeni. „Eu nu am mințit pe nimeni. Dacă dumneavoastră îmi aduceți vreo dovadă că am chemat pe cineva la mine mințindu-l că îi fac psihoterapie, eu renunț la practică mâine. De asemenea, dacă dumneavoastră aduceți o singură persoană să-mi spună în față că i-am făcut un rău, eu renunț la practica mea de orice fel”, a spus acesta după publicarea anchetei.

Acuzații repetate: atingeri, manipulare emoțională și avansuri sexuale

Toate cele nouă femei care au vorbit cu presa fac acuzații similare privind comportamentul medicului: atingeri nepotrivite în timpul ședințelor, manipulare emoțională și avansuri sexuale.

Una dintre paciente a relatat un episod extrem de grav: „În timp ce îi povesteam despre niște abuzuri pe care le aveam din partea lui taică-miu, plângeam, și mi-a spus să mă ridic în picioare, să vin spre el. Mi-a zis să-mi întind mâinile. A venit și el spre mine, m-a luat în brațe, mi-a dat părul la o parte și m-a sărutat pe gât.”

A profesat fără atestat obligatoriu: reacția Colegiului Psihologilor

Investigația PressOne arată că, timp de două decenii, Cristian Andrei a oferit servicii de psihoterapie contra cost, fără a deține atestatul de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor. Instituția a transmis miercuri o poziție oficială prin care confirmă că medicul nu are drept de practică. Cristian Andrei a recunoscut că nu deține atestat și a declarat că „nici nu are de gând să obțină unul”.

Imediat după publicarea anchetei, Poliția Capitalei a anunțat că a deschis un dosar penal și a invitat toate persoanele care au avut experiențe similare să contacteze autoritățile. Investigația este în plină desfășurare, în condițiile în care numărul acuzațiilor crește.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri