Scandalul privind votul pe legea lui Liviu Dragnea, cunoscuta drept legea defaimarii, aduce schimbari importante in Camera Deputatilor. Procedura de vot va fi modificata astfel incat prezenta deputatilor va fi verificata inainte de fiecare vot in parte.
Deputatii vor avea pe consolele de vot optiunea "prezent", care nu exista pana acum, prezenta lor fiind inregistrata prin simpla introducere a cartelelor de vot in aparate. Problema era ca prezenta nu se actualiza de fiecare data cand deputatii isi scoteau cartelele din console sau paraseau sala de plen lasandu-si cartelele acolo.
Daca modificarile la regulamentul Camerei Deputatilor vor fi adoptate, alesii vor trebui sa isi inregistreze prezenta in sala de plen inainte de fiecare vot, apasand tasta "prezent". Cei care sunt in sala, dar nu fac acest lucru, vor fi considerati absenti potrivit noilor prevederi.
O noua modificare este aceea ca Biroul Permanent al Camerei Deputatilor sau Comitetul Liderilor de grup pot cere motivat sa introduca pe ordinea de zi o lege al carei raport nu a inregistrat inca cinci zile de la elaborare.
Cea de-a treia modificare vine in urma unei decizii de neconstitutionalitate a CCR. Majoritatea PSD-UNPR a modificat regulamentul privind cererile de reexaminare ale presedintelui, astfel incat legile supuse reexaminarii sa nu mai poata fi respinse. PNL a sesizat CCR, iar in urma deciziei de neconstituionalitate, deputatii au revenit asupra acestei modificari, legile supuse reexaminarii putand fi acum din nou respinse in totalitate.
Comentează