Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalul Pegasus - Angela Merkel cere mai multe restricţii privind vânzarea de aplicaţii de spionaj

The telegraph
Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a cerut joi mai multe restricţii privind vânzarea de aplicaţii de spionaj precum Pegasus, folosită pentru a spiona jurnalişti şi apărători ai drepturilor omului potrivit recentelor dezvăluiri, informează AFP.

"Este important" ca astfel de aplicaţii "să nu ajungă pe mâini greşite" şi "nu trebuie vândute acest tip de software ţărilor în care supravegherea judiciară a operaţiunilor (de ascultare) ar putea să nu fie garantată ", a declarat Merkel într-o conferinţă de presă.

Israelul a înfiinţat o echipă ministerială pentru a analiza acuzaţiile tot mai numeroase vizând aplicaţia de spionaj vândută la nivel mondial de o firmă cibernetică israeliană, a declarat miercuri o sursă apropiată situaţiei, care a adăugat că este improbabilă evaluarea exporturilor.

Miercuri, premierul francez Jean Castex a declarat că preşedintele francez Emmanuel Macron a solicitat efectuarea unei serii de investigaţii în cazul spyware-ului Pegasus. Telefonul preşedintelui Macron se află pe o listă cu potenţiale ţinte ale unei supravegheri în favoarea Marocului, a relatat marţi publicaţia franceză Le Monde.

O investigaţie la nivel global publicată duminică de 17 organizaţii media, condusă de grupul jurnalistic non-profit din Paris Forbidden Stories, a afirmat că Pegasus a fost folosit în atacuri cibernetice reuşite sau nu împotriva unor smartphone-urilor aparţinând unor jurnalişti, oficiali guvernamentali şi activişti pentru drepturile omului.

NSO a respins investigaţia partenerilor mass-media, spunând că este ”plină de presupuneri greşite şi teorii necoroborate”.

Pegasus este destinat utilizării doar de serviciile secrete guvernamentale şi agenţiile de aplicare a legii pentru a combate terorismul şi criminalitatea, a spus NSO. Astfel de scopuri sunt, de asemenea, cele care ghidează politica de export a Israelului, a declarat ministrul Apărării Benny Gantz, într-un discurs susţinut marţi. Dar, într-o trimitere la acuzaţiile din jurul Pegasus, el a adăugat: ”În prezent, studiem informaţiile publicate”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.