Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalul petrecut în vară, în faţa unui club din Mamaia - Cinci persoane au fost trimise în judecată

tribunal-1

Cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în urma unui scandal petrecut, în luna august, în faţa unui club din staţiunea Mamaia, în cadrul căruia au fost folosite un pistol şi cuţite, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, trei dintre persoane au fost trimise în judecată în stare de arest preventiv, iar două, sub control judiciar.
"Probatoriul administrat în cauză a relevat că, în dimineaţa zilei de 16 august 2019, în faţa clubului Ego din staţiunea Mamaia a avut loc un conflict între două grupuri de persoane care plecau de la club, motivat de faptul că unul dintre membrii grupărilor o hărţuia pe fosta sa prietenă, ce se afla în compania celeilalte grupări, ceea ce a dus la un haos generalizat soldat inclusiv cu vătămarea unor persoane şi inducerea unei stări de temere în rândul publicului; în cadrul conflictului au fost folosite inclusiv arme neletale, deţinute în mod neautorizat”, se arată în comunicatul Parchetului.
Astfel, unul dintre bărbaţii trimişi în judecată este acuzat că, în noaptea de 15/16 august, a purtat un cuţit cu lamă retractabilă, în clubul Ego din staţiunea Mamaia. El a folosit cuţitul la ieşirea din club şi l-a îndreptat ameninţător către un grup de persoane. De asemenea, tot în afara clubului, el a lovit cu pumnul în faţă un bărbat, iar după ce acesta a căzut, l-a lovit cu piciorul.
Procurorii au stabilit că al doilea bărbat trimis în judecată a plecat cu un autoturism din faţa clubului Ego, în dimineaţa de 16 august, şi din neatenţie a accidentat un prieten, trecând cu maşina peste el. În urma rănilor suferite victima a avut nevoie de 100 de zile îngrijiri medicale. Şoferul a fugit apoi de la locul accidentului, refuzând să îi fie recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă consumase alcool sau substanţe psihotrope.
Al treilea bărbat a fost trimis în judecată de procurorii constănţeni după ce a băgat cu forţa o persoană într-o maşină şi a tras cu un pistol neletal spre persoanele cu care intrase în conflict.
Procurorii au trimis în faţa instanţei un alt bărbat care, în noaptea de 15/16 august, în faţa Clubului Ego, prin folosirea de ameninţări şi având un box i-a furat unei persoane suma de 80 de lei, iar cel de-al cincilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că a purtat un cuţit în clubul Ego, în aceeaşi noapte, iar dimineaţa l-a scos la vedere la ieşirea din club, în contextul conflictului respectiv.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.