Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos, iar acesta este şi unul dintre motivele pentru care am respins propunerea primită din partea conducerii Regiei, prin care 1.200 persoane şi-ar pierde locurile de muncă, dintre care mai bine de jumătate ar fi pădurari, a declarat zilele trecute ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
- „Există o singură metodă prin care însănătoşim Romsilva: să plece acasă toţi cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naţionale a Pădurilor! Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiţii şi Comercial! De asemenea, mă aştept ca toţi directorii de la Direcţiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plusvaloare adusă Regiei, să îşi scrie demisiile şi să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp. Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!”, a spus ministrul Mediului.
Într-un răspuns pentru Euronews România, Romsilva spune că planul de reorganizare propus de aceștia, adică reducerea direcțiilor silvice cu 10 sau 12 regii, este suficient. De asemenea, aceștia spun că pierderile înregistrate sunt conjuncturale și că nu sunt un criteriu în analiza eficienței administrării pădurilor. Romsilva menționează și că, per total, instituția a înregistrat profit.
- Totul a pornit de la Ordonanța Trenuleț, prin care fiecare minister trebuie să reducă bugetele. În cadrul Romsilva au fost descoperite sporuri de peste 170 de milioane de lei, doar în 2024. De anul acesta, primele sau sporurile au fost tăiate. Sindicaliștii din silvicultură spun însă că toate au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă și că lucrurile nu vor funcționa cu mai puține regii silvice.
„Chiar dacă unim două direcții sărace, trei direcții sărace sau zece direcții sărace, nu vom face nimic altceva decât o direcție silvică mult mai săracă. Toată această campanie de denigrare la care asistăm zilele acestea va genera o sumedenie de probleme. Vor fi în perioada următoare, victime ale tot felul de atacuri asupra integrității lor corporale, pentru că am mai avut campanii de genul ăsta în urmă cu anii buni, când anumiți politicieni spuneau că silvicultorii nu mai au ce să caute în în păduri”, a declarat Silviu Geană, preşedintele Federaţiei Silva, pentru Euronews România.
Experții de mediu îl contrazic pe ministrul Mediului și spun însă că reforma a început de jos în sus și că ar fi trebuit ca prioritară să fie protecția pădurii.
„Pentru început trebuie stabilit ce vrem de la păduri, care sunt indicatorii de performanță, mai ales cei ne-economici, abia în final să ajungem la această reorganizare administrativă a instituției. Avem niște obligații care decurg din strategiile europene, din codul silvic la nivel național cu privire la obiective de protecție a mediului, suprafața de păduri strict protejată”, a spus Radu Vlad, expert în păduri WWF România.
Romsilva gestionează aproximativ 4,3 milioane de hectare de păduri. Rolul principal este de protejare a mediului, dar are și un rol economic. Acela de vânzare a lemnului.































Comentează