Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalurile se țin lanț la Ajax Amsterdam: Președintele a omis să declare autorităților acțiunile pe care le deține la club

wallpaperfolder.com
Ajax Amsterdam

Preşedintele lui Ajax Amsterdam a omis să declare autorităţilor competente acţiunile pe care le deţine la club, a anunţat vineri presa locală, acesta fiind ultimul dintr-o serie de scandaluri care au lovit gigantul fotbalului olandez, scrie AFP.

Michael van Praag nu a declarat corect portofoliul său de aproximativ 100 de acţiuni de la Ajax la AFM, autoritatea de reglementare a pieţelor financiare, la patru luni după numirea sa, potrivit radioteleviziunii NOS.

"Aceasta este o omisiune administrativă a unui fapt care era perfect cunoscut de piaţă. De îndată ce ne-am dat seama, totul a fost rezolvat imediat", a explicat Ajax pentru NOS.

Contactată de AFP, gruparea din Amsterdam nu a reacţionat deocamdată.

Acest ultim scandal este o nouă lovitură grea pentru clubul de patru ori campion al Europei, care are un sezon îngrozitor atât pe teren, cât şi în afara lui.

Marţi, Ajax Amsterdam a anunţat suspendarea, cu efect imediat, a directorului său executiv Alex Kroes, suspectat de tranzacţionarea ilegală a acţiunilor clubului. Consiliul de supraveghere al lui Ajax a indicat că Alex Kroes a cumpărat peste 17.000 de acţiuni ale ''lăncierilor'' cu o săptămână înainte ca instalarea lui să fie anunţată, pe 2 august 2023.

Van Praag l-a criticat dur pe Kroes, declarând că acesta a fost "incredibil de naiv" şi că Ajax "nu este un loc de joacă".

Comentarii care au stârnit indignarea asociaţiei suporterilor clubului, frustraţi de această situaţie.

Pe teren, Ajax a avut cel mai slab început de sezon din istoria sa, fiind la un moment dat pe ultima poziţie a clasamentului. Echipa la care au jucat Johan Cruyff, Marco van Basten şi Dennis Bergkamp şi-a mai revenit şi este acum pe locul în Eredivisie, la distanţă foarte mare, 30 de puncte, de liderul PSV Eindhoven.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.