SCENARIU - PNL, parte dintr-o mutare spectaculoasă în Europa

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 23-04-2014

Actualizat: 23-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Norica Nicolai respinge categoric o asemenea variantă, iar Crin Antonescu spunea recent „Suntem şi rămânem membri ai ALDE”. Pe de altă parte, unii lideri liberali susţin că PNL va deveni membru PPE imediat după alegerile europarlamentare.


Există şi un scenariu în care poziţiile contradictorii din PNL ar avea sens. În sfera politică circulă un zvon despre o posibilă manevră spectaculoasă la nivelul partidelor europene. Surse din PNL vorbesc despre negocieri privind fuziunea între PPE şi ALDE. Astfel, PNL ar deveni membru PPE fără să părăsească ALDE. Cele două partide europene sunt despărţite doctrinar în multe privinţe, însă deosebirile nu sunt radicale. În plus, ambele partide susţin politici federaliste.


Întrebaţi dacă ştiu ceva despre o asemenea mutare, oameni din conducerea PNL au refuzat să comenteze. Singura replică a venit de la un vicepreşedinte liberal, care a dorit să rămână anomin. „Aveţi puţintică răbdare, vorba lui conu' Iancu”, a declarat vicele PNL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri