Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scenariul de care se temea Occidentul devine realitate: Rusia a trimis în Iran arme NATO pentru a fi copiate

www.twitter.com
Javelin

Rusia a capturat pe câmpul de luptă în Ucraina unele arme fabricate de SUA şi de alte state din NATO şi le-a expediat Iranului pentru ca industria militară a acestei ţări să încerce să le copieze, relatează vineri postul CNN, citând mai multe surse americane, potrivit Agerpres.

De când Rusia a declanşat anul trecut războiul contra Ucrainei, iar aceasta a primit în acest timp mari cantităţi de armament din partea aliaţilor săi occidentali, au existat mai multe situaţii când trupele ruse au reuşit să captureze arme precum lansatoare de rachete antitanc Javelin sau sisteme antiaeriene portabile Stinger pe care trupele ucrainene au fost nevoite să le abandoneze pe câmpul de luptă.

Unele dintre aceste echipamente, afirmă sursele de la Washington citate de CNN, au fost trimise apoi în Iran pentru a fi demontate şi analizate de inginerii iranieni, cu scopul de a concepe arme asemănătoare. Motivaţia Moscovei de o oferi aceste arme Teheranului ar fi de a stimula Iranul să continue sprijinul oferit Rusiei în războiul din Ucraina, unde armata rusă a folosit masiv drone iraniene Shahed.

Precedent în domeniu

Ucraina raportează Pentagonului pierderile de arme americane suferite pe front, dar amploarea reală a acestor pierderi este dificil de urmărit. Totuşi, oficialii americani nu cred că este vorba despre transferuri semnificative sau sistematice către Iran ale unor arme capturate de Rusia în Ucraina.

Dar există deja cazuri din trecut în care Iranul a reuşit să copieze cu succes arme americane. De pildă, racheta antitanc Toophan, o armă esenţială din dotarea armatei iraniene, este o copie realizată în anii '70 a rachetei americane BGM-71 TOW. De asemenea, în 2011 iranienii au interceptat o dronă americană Lockheed Martin RQ-170, pe baza căreia au conceput o dronă proprie, doborâtă în 2018 în spaţiul aerian israelian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.