Republica Moldova a interzis fanilor să asiste la un meci de fotbal împotriva unei echipe sârbe, au anunțat marți oficialii, la o zi după ce președintele moldovean a declarat că posibili sabotori din Serbia ar putea face parte dintr-un presupus complot de lovitură de stat de la Kremlin, informează Mediafax.
Federația Moldovenească de Fotbal a declarat că a fost "informată de autoritățile Republicii Moldova despre imposibilitatea" de a permite accesul fanilor la meciul din 16 februarie, de la Chișinău între FC Sheriff Tiraspol și FK Partizan Belgrad.
Federația a precizat că va permite fanilor să primească rambursări, dar nu a oferit o explicație pentru această măsură.
"Ne cerem scuze fanilor fotbalului pentru neplăcerile cauzate", a transmis federația într-o declarație, citată de Reuters.
Scenariu
Luni, președintele Maia Sandu a acuzat Rusia că plănuiește o lovitură de stat pentru a răsturna guvernul moldovean cu ajutorul cetățenilor din Muntenegru, Belarus și Serbia.
Ea a declarat că Moscova urmărește să deraieze încercarea Moldovei de a adera la Uniunea Europeană și să folosească în război locația sa strategică la granița cu Ucraina.
Premierul muntenegrean Dritan Abazovic a declarat marți că nu știe nimic despre posibila implicare a cetățenilor țării sale într-o tentativă de lovitură de stat și că va încerca să ia legătura cu Chișinăul pentru a obține mai multe detalii.
"Dacă există indivizi iresponsabili, probabil că aceștia există în țara noastră și în alte sfere, dar cumva ceea ce am citit mi s-a părut puțin cam dur. A lăsat impresia că statul Muntenegru participă la aceste probleme care probabil că există și în Republica Moldova", a declarat Abazovic reporterilor, citat de Reuters.
Provocări și negări
Poliția de frontieră moldovenească a declarat luni că 12 sârbi nu au fost lăsați să intre în țară, dar niciunul nu a fost reținut.
Sandu și-a exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la intențiile Moscovei față de fosta republică sovietică și față de prezența trupelor rusești în regiunea separatistă Transnistria, unde se află FC Sheriff.
Rusia a negat anul trecut că ar vrea să intervină în Republica Moldova, după ce autoritățile din Transnistria au declarat că au fost vizate de o serie de atacuri.
Anunțul de marți a coincis cu închiderea pentru scurt timp a spațiului aerian al Republicii Moldova după ce a fost observat un obiect de mici dimensiuni care semăna cu un balon meteorologic.
Autoritățile aviației civile au precizat într-o declarație că au ridicat restricțiile după ce au stabilit că nu există nicio amenințare la adresa siguranței.
Comentează