O adolescentă din oraşul Tulcea a sărit de la etajul al patrulea al unui bloc, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, după ce apartamentul în care se aflau a fost cuprins de incendiu, în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, notează Agerpres.
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj înainte de sosirea pompierilor şi fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălţime. Ea a fost transportată la spital, împreună cu cele două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat.
Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, precum şi o ambulanţă SAJ.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat într-un dormitor al apartamentului, iar în urma intervenţiei s-a împiedicat extinderea flăcărilor.
Scene dramatice la Tulcea - O adolescentă a sărit de la etajul patru pentru a se salva dintr-un incendiu
București
14°C
Articole Similare

450
Liderul Iranului face un pas înapoi: președintele își schimbă mesajul după ce Gărzile Revoluționare i-au respins public declarația cu scuzele
450

1.238
MAE recunoaște că scoaterea fiicei lui Ponta de pe zborul Dubai se încadrează în Codul Penal: Nu Oana Țoiu trebuie să răspundă
1.238

1.246
Parlamentarii „care simt românește”, chemați la discuții pentru căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură
1.246

3.013
Iranul a atacat Iordania cu aproape 120 de rachete și drone: „Vizau instalaţii vitale în interiorul Iordaniei”
3.013

1.058
MAE dă vești de ultimă oră pentru românii blocați peste granițe după anularea unor zboruri din Dubai
1.058

1.702
Tensiunile internaţionale schimbă destinațile de relaxare: Tot mai mulţi români aleg vacanţe în ţară (analiză)
1.702

2.617
Războiul din Iran complică politica italiană: Prietenia cu Donald Trump ar putea să o coste funcția pe Giorgia Meloni
2.617

980
Ministrul Energiei, despre prețul carburanților: „Lucrăm pe cinci scenarii. Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”
980

999
Cipru vrea sub umbrela NATO: președintele spune că ar depune cererea „chiar mâine”, dar Turcia ține ușa închisă
999

4.649
Șeful MAI, Cătălin Predoiu, anunță o victorie importantă: Scădere semnificativă!
4.649

5.913
Este stare de alertă maximă în Europa. Iranul lansează avertismente dure către guvernele europene
5.913

4.884
Surpriză în Orientul Mijlociu: doamna Țoiu, între Trump, Macron și Irina Ponta
4.884

7.915
Iranienii au lansat „jihadul” împotriva SUA și a Israelului: atac cu un roi de drone în mai multe puncte strategice
7.915

















Comentează