Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCENE INCREDIBILE la Spitalul Floreasca: BĂTAIE între medici, în sala de operații, cu pacientul pe masă

ro.wikipedia.org
spitalul floreasca

Un medic de la Spitalul Floreasca a depus o plângere potrivit căreia ar fi fost agresat de alt medic în sala de operaţie, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.

"Vineri, la ora 15,00, unul dintre medici a depus o plângere la conducerea spitalului cum că ar fi fost agresat în timpul operaţiei. (...) Sesizarea a fost făcută şi verbal. Domnul manager a dispus imediat constituirea unei comisii de anchetă administrativă pentru a verifica dacă aşa stau lucrurile. A fost sesizat şi medicul de medicina muncii şi medicul de sănătate şi securitate în muncă, Serviciul de Prevenire şi Control al Infecţiilor asociate practicii medicale. Au fost audiate primele persoane care ar fi fost implicate în acest eveniment. Au continuat audierile şi astăzi şi credem că în următoarele zile se vor finaliza nişte concluzii", a spus Opriţa.

Citește și: Acuze dure! Farmaciile fac speculă cu măști! Prețurile au explodat, odată cu răspândirea coronavirusului

Pe masa de operaţie era o femeie de 86 de ani, care trebuia operată de tumoră de colon.

Șeful Secției de Chirurgie II din cadrul Spitalului Floreasca din Capitală, medicul Sorin Păun, este acuzat de doi dintre colegi că i-a înțepat cu o seringă pe care o folosise, anterior, la o pacientă care are Heptatita C, în prezent fiind făcută o anchetă la nivelul unității medicale.

Citește și: Monica Anisie a transmis! Se iau măsuri de urgență pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu COVID-19

Potrivit unor surse medicale, şi alţi medici din secţia respectivă (Chirurgie generală) au depus o sesizare la mai multe instituţii ale statului, sesizare care se referă la acest eveniment, dar în care reclamă şi "alte lucruri".

Victimele medicului sunt chirurgul Ştefania Manolescu, căreia i s-a rupt mănuşa, iar mâna a început să îi sângereze, în vreme ce medicul Bogdan Gaspar s-a ales cu “traumatism prin contuzie la nivelul feţei dorsale a mâinii stângi”.

Citește și: Atac la Guvern și Parlament! Liderul noii forțe politice pune o întrebare-cheie

“Într-un moment de nervozitate dus până la extrem, dr. Păun a scos electrocauterul din pacient şi m-a lovit cu acesta peste mâna stângă, provocându-mi o rană sângerândă. În timpul actului operator, dr. Păun m-a lovit atât pe mine, cât şi pe dr. Gaspar de câteva ori şi cu pensa peste mâini”, a scris şi dr. Ştefania Manolescu, rezidentă la chirurgie în anul VI, în plângerea pe care o înaintează separat managerului spitalului.

Medicul Sorin Păun este șeful Secției de Chirurgie II, după ce medicul Mircea Beuran, care ocupa această funcție, a fost implicat într-o anchetă penală ce vizează o pacientă care a luat foc pe masa de operație de la Floreasca.

Citește și: Guvernul Orban este criticat dur: Niciun ministru nu vine cu vreun proiect concret!

Totodată, Sorin Păun este soțul Dianei Loreta Păun, consilier prezindețial pe probleme de sănătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.