SCENE ÎNFIORĂTOARE Doi bărbați, tată și fiu, au fost UCIȘI în propria casă: Tânărul avea un handicap și era imobilizat la pat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-10-2018

Actualizat: 30-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Doi bărbaţi au fost găsiţi morţi, marţi seară, într-un apartament din oraşul Satu Mare, iar anchetatorii cred că au fost ucişi, astfel că au loc razii pentru identificarea suspecţilor. Victimele sunt un bărbat de 74 de ani şi fiul acestuia, de 36 de ani, care au fost găsiţi decedaţi de către o rudă.

Poliţiştii din Satu Mare au primit, marţi seară, un apel la 112 de la o femeie care a anunţat că a găsit într-un apartament de bloc din cartierul Micro 15 trupurile a două rude. Locuinţa era răvăşită, semn că s-au căutat valori, scrie news.ro.

Citește și: Tudor Chirilă explodează la trei ani de la Colectiv: ‘Politicieni sau funcționari publici.. n-au făcut nimic..’

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, victimele erau tată şi fiu, cu vârste de 74 şi 36 de ani, locuind în acelaşi apartament de bloc din cartierul Micro 15. Băiatul era cunoscut cu un handicap şi era imobilizat în pat, unde a fost găsit, în timp ce corpul tatălui său era pe podea.

Conform surselor, vecinii din bloc au relatat că marţi după-amiază au auzit scandal în apartamentul celor doi. Una dintre locatare a contactat o rudă a familiei, care a ajuns în cursul serii şi a sunat la Poliţie după ce a descuiat apartamentul.

Citește și: Rovana Plumb, mesaj important după criticile Corinei Crețu:’România a primit până în prezent…’

Principala ipoteză a poliţiştilor este că cei doi au fost ucişi, însă nu au oferit informaţii cu privire la rănile suferite de victime.

În oraş au fost organizate razii pentru identificarea autorilor, care ar putea fi persoane fără adăpost din zonă.

Citește și: S-a aflat! Ce studii are Dacian Cioloș și cum a câştigat acesta primii bani .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri