Scene ULUITOARE în Ploiești: Un polițist aflat în timpul liber a prins doi 'tâlhari', cu cagule pe față, dar totul s-a dovedit a fi o FARSĂ (VIDEO)

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-01-2020

Actualizat: 07-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În urmă cu puțin timp, un polițist din Prahova, în timp ce se deplasa spre locul de muncă, pe o stradă din Ploiești, a văzut 2 bărbați cu fețele acoperite, care fugeau și transportau o geantă voluminoasă.

Având în vedere cele observate, omul legii s-a gândit că este vorba despre o faptă penală, așa că a intervenit și a imobilizat cei doi  bărbați, dar fără a executa focuri de armă.

Citește și: Mama Luizei Melencu, citată la DIICOT după ce ieri Dincă a cerut să fie reaudiat pretextând că nu a ucis-o pe fiica ei

Ulterior, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că este vorba despre doi bărbați, cunoscuți în mediul on-line din Ploiești că se ocupă cu farse filmate, nefiind vorba de nicio infracțiune.

Cei doi "mascați", precum și a treia persoană, care filma, au fost conduși la sediul poliției, unde au fost sancționați contravențional, conform prevederilor articolului 2, punctul 1 din Legea nr. 61/1991.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri