Schi alpin: Fractură de platou tibial confirmată pentru Alexis Pinturault şi sezon încheiat

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-01-2025 12:08

Actualizat: 29-01-2025 14:08

Article thumbnail

Sursă foto: eurosport

Schiorul francez Alexis Pinturault, victima unei căzături grave în cursul slalomului super-uriaş de la Kitzbuehel, vinerea trecută, a suferit o fractură de platou tibial la genunchiul drept şi va rămâne în repaus "aproximativ şase săptămâni" înainte de a începe programul de recuperare, a indicat, marţi, Federaţia franceză de schi (FFS), citată de AFP, potrivit Agerpres.

"Examinarea RMN realizată la începutul săptămânii a confirmat o fractură de platou tibial la genunchiul drept. Alexis va trebui să rămână o perioadă în convalescenţă de aproximativ şase săptămâni înainte de a începe recuperarea, de manieră progresivă, un protocol de recuperare adaptat", a indicat FFS într-un comunicat dat publicităţii, astfel că sezonul este încheiat pentru Pinturault.

Campionul mondial la combinată (2023) şi câştigător al Marelui Glob de Cristal (2021), care va împlini 34 de ani, a căzut după 20 de secunde din cursa de la Kitzbuehel, într-un viraj care a antrenat căderea mai multor schiori.

Primele teste medicale au arătat "o mare contuzie osoasă la platoul tibial intern, cu fractură asociată, precum şi o leziune la meniscul intern", a indicat, vineri, FFS.

"Este dificil de înţeles, de analizat, de acceptat", a scris, marţi, Pinturault pe reţeaua de socializare Instagram.

După căzătura suferită în 2024, Pinturault indicase că a meditat o perioadă la încetarea carierei, dar în final a ales să continue în perspectiva JO de la Milano-Cortina d'Ampezzo din 2026.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri