Poliţia a arestat şase dintre militanţii antiguvernamentali înarmaţi care ocupau ilegal un parc natural din statul american Oregon de trei săptămâni, iar unul dintre militanţi a fost ucis într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, informează AFP.
Liderul mişcării, Ammom Bundy, în vârstă de 40 de ani şi originar din statul vecin Idaho, face parte dintre cele şase persoane arestate, potrivit unui comunicat al poliţiei federale (FBI) şi locale.
'Marţi, spre ora 16:25 (00:25 GMT), poliţia federală (FBI) şi poliţia statului Oregon (vestul SUA) au lansat o operaţiune pentru a opri unii indivizi legaţi de ocuparea armată a parcului naţional Malheur', arată comunicatul.
'Au fost trase focuri de armă' şi 'o persoană care era vizată de o probabilă arestare a decedat', adaugă poliţia.
'O altă persoană care a suferit răni care nu-i pun viaţa în pericol a fost transportată la un spital local pentru a fi tratată' şi se află în stare de arest, continuă comunicatul FBI şi al poliţiei din Oregon.
Fratele lui Ammon Bundy, Ryan, face parte de asemenea dintre cele şase persoane arestate în cursul unei operaţiuni care a avut loc 'de-a lungul autostrăzii 395', precizează comunicatul forţelor de ordine.
Ocuparea parcului Malheur, situat într-o regiune retrasă şi rurală a Oregonului, a început în 2 ianuarie ca urmare a unei manifestaţii în sprijinul a doi crescători de vite locali, condamnaţi la închisoare pentru că ar fi incendiat terenuri federale.
Cei doi fermieri s-au prezentat de bună voie la penitenciar pentru a-şi executa pedeapsa şi s-au desolidarizat de ocuparea parcului.
Schimb de focuri și victime în SUA: FBI a luat cu asalt un parc natural
Articole Similare

415
Cine sunt cei care vor asigura tranziţia în Iran, după moartea liderului suprem Ali Khamenei
415

591
Haos total pe cerul Orientului Mijlociu: marile companii aeriene își suspendă zborurile, pe fondul escaladării tensiunilor din regiune
591

3.457
'Cea mai feroce operaţiune ofensivă din istorie': Gărzile Revoluţiei promit o pedeapsă severă pentru cei care l-au eliminat pe Ali Khamenei
3.457

4.135
Descoperirea care a șocat lumea: În ce stare au fost găsite trupurile a 150 de persoane care au murit după infecția cu COVID
4.135

2.304
'Este mult mai ușor acum': Trump dezvăluie ce se va schimba în relația cu Iranul, după eliminarea liderului suprem Ali Khamenei
2.304

1.171
Șeful ONU critică dur atacurile SUA și Israelului împotriva Iranului. Cum și-au justificat acțiunile cele doua părți
1.171

1.995
Israelul anunță finalizarea unei noi serii de atacuri. Loviturile asupra Iranului au ucis inclusiv membri ai familiei ayatollahului Khamenei
1.995

2.467
Apar deja primele scenarii privind noua conducere a Iranului: cine sunt cei care i-ar putea lua locul lui Ali Khamenei
2.467

3.579
Reacții de la Teheran: declarația oficială a guvernului iranian și a Gardienilor Revoluției, după anunțul ce confirmă moartea ayatollahului Khamenei
3.579

5.039
Iranul recunoaște oficial moartea lui Khemenei/ 40 de zile de doliu național
5.039

168
VIDEO 'Khamenei este în viață': Teheranul respinge categoric declarațiile lui Donald Trump. Au aparut și imagini video cu liderul suprem adresându-se națiunii
168

4.206
Iranul a lansat un atac masiv cu 350 de rachete și alte sute de drone asupra Emiratelor Arabe Unite / Incident grav la aeroportul din Abu Dhabi
4.206

2.031
Ce ar însemna moartea ayatollahul Ali Khamenei pentru Iran și regiune / O întrebare critică se ridică acum
2.031

















Comentează