Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbare de proporţii în ţara în care au fugit Elena Udrea şi Alina Bica: Cine a ajuns preşedinte în Costa Rica

facebook.com
Udrea Bica

Candidatul de centru-stânga Carlos Alvarado a câştigat detaşat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Costa Rica, întrunind 60,66% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate oficial duminică seara după numărarea a peste 90% din voturi, transmite AFP. Acest fost ministru al Muncii, în vârstă de 38 de ani, îşi întrece astfel adversarul, pastorul evanghelist Fabricio Alvarado (fără legătură de rudenie), care a obţinut 39,33%, conform Tribunalului Suprem Electoral, conform Agerpres.

Citește și: O vedetă va părăsi pupitrul Știrilor PRO TV! Vestea pe care a primit-o AZI

Imediat după anunţ, candidatul conservator, în vârstă de 43 de ani, oponent ferm al căsătoriei între persoane de acelaşi sex, şi-a recunoscut înfrângerea într-un discurs în faţa susţinătorilor săi şi şi-a sunat adversarul pentru a-l felicita. "N-am câştigat alegerile, dar putem accepta rezultatul cu capul sus", a declarat el.

La anunţarea rezultatelor, simpatizanţii lui Carlos Alvarado, adunaţi într-o piaţă din capitală, au primit vestea victoriei cu strigăte de bucurie, fluturând steaguri galbene şi roşii ale Partidului Acţiunea Cetăţenească (PAC, formaţiune aflată la putere). Spre deosebire de Fabricio, Carlos Alvarado propune o mai mare intervenţie a statului în economie şi este favorabil uniunii între persoane de acelaşi sex. Costaricanii au votat duminică într-o ţară văzută ca "Elveţia Americii Centrale" mai divizată ca oricând între două variante opuse de societate, potrivit experţilor, conchide AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.