Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbarea șefului Gărzii de Mediu, o lovitură fatală pentru Florin Cîțu înainte de congres? Se repetă scenariul scandalului de la Apele Române?

captura Facebook
Florin Citu

Cu câteva zile înainte de congresul PNL premierul României Florin Cîțu face un gest neașteptat: îl schimbă din funcție pe șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, un personaj apreciat de opinia publică pentru implicarea sa în probleme de mediu (chiar dacă e membru USR-PLUS).

Gestul a produs numeroase reacții în societatea civilă și multă lume se arată mirată de mutarea lui Cîțu. Dacă mai punem și faptul că în locul lui Berceanu ajunge fiul unui primar PNL, scandalul este și mai mare, mai ales în contextul bătăliei dintre USR-PLUS și PNL.

Se pare că premierul Florin Cîțu nu prea a învățat din scandalul în care a fost implicat Partidul Național Liberal la Apele Române.

Recorder a dezvăluit că, în majoritatea județelor din România, Partidul Național Liberal a instalat la conducerea administrațiilor bazinale și a sistemelor de gospodărire a apelor oameni fără niciun fel de pregătire în domeniu, recomandați doar de carnetul de partid.

Numirile politice de la șefia acestor instituții sunt doar o parte a acestui fenomen revoltător, pe care președintele României l-a încadrat la categoria „excepții”. De fapt, directorii cu apartenență politică nu se mulțumesc cu propriile scaune și, odată ajunși în funcții, populează organigramele din subordine cu pile de partid așezate în poziții cheie. Asta în timp ce inginerii cu experiență sunt dați la o parte.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, recunoștea după izbucnirea scandalurilor la momentul respectiv de la Apele Române că partidul din care face parte a pierdut câteva procente în fața electoratului: „Dacă m-ați fi auzit cu două-trei săptămâni înainte de ziua alegerilor, aș fi spus așa: în seara în care a apărut dezvăluirea Recorder am spus că vom pierde în jur de 2-3 procente, pentru că se va duce ca o rachetă, pentru că noi am promis criterii de peformanță și o altă politică decât PSD. Vă spun din start: nu este deloc corect, cred că trebuia să fi acționat încă de atunci, demițându-l pe domnul Ervin Molnar și să cerem noi o anchetă internă. Mă bucur că Florin Cîțu a solicitat acest lucru, pentru a verifica ce s-a întâmplat, iar pentru a dovedi că suntem complet diferiți de PSD și de toți ceilalți și vrem cu adevărat reformă în România trebuie să aplicăm criteriile de performanță. Sunt convins că Florin Cîțu va aplica criteriile de performanță în fiecare companie națională, nu doar la Apele Române. În cazul Apele Române, unde deja au apărut trei dezvăluiri consecutive - prima înainte de ziua alegerilor - ar trebui o chestiune extrem de largă pentru a vedea ce s-a întâmplat și mai ales de ce o astfel companie are nevoie de peste 12.000 de angajați. Pentru a dovedi că suntem partidul care a mai modernizat o dată România, va trebui ca astfel de cazuri, care sunt izolate, să fie stârpite și rezolvate din start”, preciza Rareș Bogdan la vremea respectivă la Digi24.

Rămâne de văzut dacă scandalul de la Garda de Mediu îl va afecta pe Florin Cîțu într-o formă sau alta la congres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.