Deși multe țări se bazează pe captarea carbonului pentru a atinge țintele climatice, cercetătorii au atras atenția că această tehnologie nu poate înlocui reducerea reală a emisiilor.
La începutul anilor 2000, doi oameni de știință, suedezul Kenneth Möllersten și austriacul Michael Obersteiner, au venit cu o idee revoluționară: captarea carbonului. Ei au imaginat o metodă prin care dioxidul de carbon eliberat în atmosferă ar putea fi recuperat și stocat, pentru a ajuta la limitarea încălzirii globale.
Inițial, conceptul părea o soluție salvatoare. Într-o perioadă în care sursele regenerabile abia prindeau contur, tehnologia promitea o cale rapidă de a compensa emisiile. Cu timpul, ideea a fost preluată de guverne și inclusă în planurile oficiale pentru atingerea obiectivului „net zero”. Marea Britanie, Brazilia, Australia și multe alte state au integrat astfel captarea carbonului în strategiile lor climatice.
La mai bine de 20 de ani de la primele propuneri, Möllersten și Obersteiner privesc cu îngrijorare cum viziunea lor este folosită greșit. „Am subliniat mereu că potențialul viitor al emisiilor negative nu ar trebui folosit ca scuză pentru a amâna reducerea emisiilor”, a declarat cercetătorul austriac – în prezent director al Environmental Change Institute de la Universitatea Oxford, pentru Bloomberg.
Concepută inițial ca o completare a reducerilor de emisii, tehnologia de captare a devenit o justificare pentru a evita măsurile dificile, precum renunțarea la combustibilii fosili, spun cei doi oameni de știință.
Potrivit organizației Climate Action Tracker, majoritatea țărilor care au anunțat obiective „net zero” (echilibru între emisiile de gaze cu efect de seră și eliminarea lor din atmosferă) se bazează masiv pe captarea carbonului pentru a-și atinge țintele. Problema este că tehnologia se află încă în faze incipiente și nu are capacitatea necesară pentru a compensa emisiile globale actuale.
Conceptul de „overshoot” presupune că lumea poate depăși temporar țintele de temperatură stabilite prin Acordul de la Paris – adică limitarea încălzirii globale la cel mult 1,5°C peste nivelul din perioada preindustrială – cu promisiunea că mai târziu va „repara” situația prin captarea carbonului.
Însă această abordare este riscantă, spun cercetătorii. O creștere chiar și temporară a temperaturii globale poate declanșa efecte climatice ireversibile, precum topirea accelerată a ghețarilor, valuri de căldură extreme sau perturbarea curenților oceanici care mențin clima stabilă în Europa.
„În fiecare zi aruncăm zarurile și riscăm să atingem un punct de cotitură. Depășirea pragului de 1,5°C ne duce într-o zonă de pericol din care trebuie să ieșim cât mai repede”, spun experții climatici.
Captarea carbonului nu este o tehnologie magică. Variantele bazate pe natură – cum sunt plantarea masivă de copaci sau refacerea turbăriilor – sunt limitate de suprafețele disponibile de teren.
Cele industriale, care extrag CO₂ direct din aer sau din arderea biocombustibililor, sunt costisitoare, consumă multă energie și sunt departe de a funcționa la scară mondială.
Mai mult, depozitarea carbonului captat presupune existența unor spații sigure subterane, iar acestea sunt puține, iar întreținerea lor costisitoare. În multe cazuri, energia necesară pentru captare depășește beneficiile obținute.
Captarea carbonului este un instrument valoros, dar nicidecum soluția miraculoasă la care mulți sperau, iar, după două decenii de la lansarea ideii, cercetorii cărora li se datorează recunosc că se simt dezamăgiți: „Nu sunt surprins. Dar este descurajant și confirmă cât de greu îi este omenirii să acționeze decisiv împotriva unei amenințări care pare abstractă și care va afecta mai ales generațiile viitoare”, a declarat suedezul Möllersten, menționând că „fără reduceri rapide ale emisiilor, nicio tehnologie nu ne va salva de efectele schimbărilor climatice”.
Comentează