Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimburile comerciale dintre Germania şi România au scăzut cu 10%, în 2020

digi24.ro
Germania

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania şi România a scăzut cu 10%, în 2020, până la valoarea de 29,36 de miliarde de euro, arată datele publicate de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), citate de AHK România într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Exporturile totale către România au fost, anul trecut, în valoare de 15,8 miliarde de euro (-5,9%), iar importurile au însumat 13,5 miliarde de euro, cu 14,4% mai puţin decât în 2019, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Valeriu Gheorghiță anunță când se va renunța la purtarea măștii în România

Cu un volum comercial bilateral de 29,36 miliarde de euro, în 2020, România se clasează pe locul 19 în rândul partenerilor comerciali ai Germaniei. Principalul partener comercial al Germaniei este China, cu un volum total de 212 miliarde de euro, urmată de Ţările de Jos (173 miliarde de euro) şi SUA (171,6 miliarde de euro).

"Suntem încrezători că redresarea schimburilor comerciale din a doua jumătate a anului 2020 va continua şi în 2021. Totul depinde însă în continuare de evoluţia pandemiei. Cu îngrijorare pentru circulaţia mărfurilor şi, prin urmare, pentru lanţurile de aprovizionare, urmărim măsurile de închidere a unor frontiere, cum a fost cea către Republica Cehă. În general, companiile germane din România privesc cu mare încredere evoluţia economică a României, mai ales având în vedere fondurile europene care îi stau la dispoziţie - având totodată mari aşteptări din partea Guvernului, şi anume implementarea reformelor anunţate pentru următorii patru ani. Avem multe oportunităţi în această ţară şi potenţialul este mare. Acum trebuie să depunem toate eforturile pentru a le fructifica", a declarat Sebastian Metz, director general al AHK România.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România.

Înfiinţată în anul 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.