Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şcoala Gimnazială Nr. 190 şi Colegiul 'Gheorghe Şincai' au intrat în scenariul roşu de funcţionare, anunță Primăria Sectorului 4

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam școală elevi

Şcoala Gimnazială Nr. 190 şi Colegiul "Gheorghe Şincai" au intrat în scenariul roşu de funcţionare, după ce vineri s-a înregistrat la fiecare dintre unităţi al treilea caz confirmat de îmbolnăvire cu COVID-19, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4.

"Primăria Sectorului 4 a dispus în regim de urgenţă măsuri de dezinfecţie a clădirilor în care funcţionează Colegiul Naţional 'Gheorghe Şincai' şi Şcoala Gimnazială Nr 190, după ce în cursul zilei de astăzi, 09.10.2020, a fost înregistrat al treilea caz confirmat de infecţie cu SARS-COV 2, în rândul elevilor, condiţii în care, la recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, cele două unităţi de învăţământ au intrat în scenariul roşu de funcţionare în condiţii de pandemie - întreaga activitate didactică s-a mutat exclusiv în sistem on-line pentru următoarele 14 zile", a precizat autoritatea locală.

De asemenea, cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore au fost confirmate în rândul elevilor şi al angajaţilor de la cinci unităţi de învăţământ, autoritatea locală dispunând măsuri de dezinfecţie.

Citește și: Raed Arafat, mesaj de ultimă oră prin RO-ALERT! ‘Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol’

Au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 un îngrijitor de la Grădiniţa Nr. 224, un cadru didactic de la Colegiul Naţional "Octav Onicescu" şi câte un elev de la fiecare din unităţile: Şcoala Gimnazială Nr. 99, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Seminarul Teologic Liceal Ortodox.

Măsurile au fost dispuse împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, în baza ordinului nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2, potrivit căruia "la apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile. La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut al ultimului caz".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.