Scriitorii Filip şi Matei Florian vor participa, joi, cu un fragment din volumul "Băiuţeii" la "Noaptea Literaturii Europene", care va avea loc la Centrul Cultural Liebling Haus din Tel Aviv, conform Agerpres.
"ICR Tel Aviv se alătură iniţiativei membrilor clusterului EUNIC Israel de a continua proiectul "Noaptea Literaturii Europene" (European Literature Night), iniţiat în 2022, care aduce în atenţia publicului israelian pe unii dintre cei mai reprezentativi scriitori europeni, în cadrul unui maraton literar ce va avea loc în data de 12 septembrie, de la ora 19,00, la Centrul Cultural Liebling Haus, una dintre cele mai importante locaţii culturale din Tel Aviv", informează ICR.
Tematica pentru ediţia curentă, curatoriată de directoarea artistică a Festivalului Internaţional de Literatură de la Ierusalim, Julia Fermento, este copilăria în literatură.
Alături de ICR Tel Aviv, în cadrul acestui proiect mai participă institute şi centre culturale precum Institutul Goethe, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Institutul Polonez şi Centrul Ceh din Tel Aviv.
Filip Florian (16 mai 1968) a publicat numeroase proze scurte în reviste, iar primul său roman, "Degete mici" (Polirom, 2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul de excelenţă pentru debut în literatură al U.N.P.R.
Matei Florian (8 ianuarie 1979) a debutat cu poezie în revista "Cuvântul", în 1997.
Începând cu 1998, este reporter şi, ulterior, titular de rubrică la "Dilema" ("Dilema Veche"), colaborând cu reportaje, cronică literară şi teatru scurt la diferite publicaţii culturale şi la radio.
Romanul "Băiuţeii" reprezintă debutul editorial al autorului.































Comentează