DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scriitorii Kazuo Ishiguro şi Richard Powers, nominalizaţi la premiul Booker pentru ficţiune

amazonaws.com
scriitura scriitor scrie caiet

Scriitorii Kazuo Ishiguro, laureat Nobel, şi Richard Powers, recompensat cu Pulitzer, se numără între cei 13 autori nominalizaţi la premiul Booker pentru ficţiune, potrivit news.ro.

Booker Prize este deschis scriitorilor de orice naţionalitate, condiţia fiind ca lucrările lor să fie publicate în Marea Britanie.

Kazuo Ishiguro, britanic de origine japoneză, în vârstă de 66 de ani, ar putea obţine anul acesta al doilea premiu Booker pentru ficţiune cu cel de-al optulea roman al său, „Klara And The Sun”.

El a câştigat în 1989 cu „The Remains Of The Day” şi s-a mai aflat de trei ori pe lista scurtă - în 2005 pentru „Never Let Me Go”, în 2000 pentru „When We Were Orphans” şi în 1986 pentru „ An Artist Of The Floating World”. Kazuo a fost recompensat în 2017 cu premiul Nobel pentru Literatură.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia

Richard Powers, scriitor american premiat cu Pulitzer în 2019, pentru „The Overstory”, roman selectat şi pe lista scurtă a Booker, este inclus acum în listă cu „Bewilderment”.

Lista este completată de Rachel Cusk (Marea Britanie/ Canada) cu romanul „Second Place”, Anuk Arudpragasam (Sri Lanka) - „A Passage North”, Damon Galgut (Africa de Sud) - „The Promise”, Nathan Harris (SUA) - „The Sweetness Of Water”, Karen Jennings (Africa de Sud) - „An Island”, Mary Lawson (Canada) - „A Town Called Solace”, Patricia Lockwood (SUA) - „No One is Talking About This”, Nadifa Mohamed (Marea Britanie/ Somalia) - „The Fortune Men”, Sunjeev Sahota (Marea Britanie) - „China Room”, Maggie Shipstead (SUA) - „Great Circle” şi Francis Spufford (Marea Britanie) - „Light Perpetual”.

Lista scurtă de 6 romane rămase în cursa pentru Booker Prize va fi anunţată pe 14 septembrie. Fiecare autor va primi 2.500 de lire sterline.

Câştigătorul, anunţat pe 3 noiembrie, premiului va primi 50.000 de lire sterline.

Anul trecut, romanul de debut al lui Douglas Stuart, „Shuggie Bain”, despre un băiat care creşte în sărăcie în Glasgow în anii 1980, a fost ales câştigător al Booker Prize.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.