Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scriitorul Milan Kundera, recompensat cu Premiul Franz Kafka

https://en.wikipedia.org/
milan kundera

Scriitorul Milan Kundera, care şi-a recuperat în luna decembrie a anului trecut cetăţenia cehă, după 40 de ani de exil în Franţa, a câştigat una dintre cele mai prestigioase distincţii literare din Cehia, Premiul „Franz Kafka”, potrivit The Guardian, potrivit news.ro.

Câştigătorul premiului în valoare de 10.000 de dolari, acordat de Franz Kafka Society şi primăria Praga, este ales de un juriu.

Vladimír Železný, preşedintele Franz Kafka Society, a spus că Milan Kundera l-a câştigat pentru „extraordinara contribuţie la cultura cehă” şi pentru cea la cultura europeană şi mondială.

Potrivit lui Železný, scriitorul în vârstă de 91 de ani a fost anunţat telefonic că a primit distincţia şi „cu bucurie” a acceptat premiul, mai ales pentru că îl admiră pe Kafka.

Citește și: Fostul senator Gigi Chiru, cercetat pentru luare de mită încă din 2014, ar putea scăpa de acuzații - DNA încearcă a doua oară clasarea dosarului său

Kundera a fost dat afară din Partidul Comunist cehoslovac pentru „activităţi anti-comuniste”, în 1950. A plecat în Franţa în 1975, iar patru ani mai târziu i-a fost revocată cetăţenia cehă, după ce a publicat romanul „Cartea râsului şi a uitării”, în care îl descria pe preşedintele de atunci al Cehoslovaciei, Gustáv Husák, ca „preşedinte al uitării”. El a devenit cetăţean francez în 1981.

Unele dintre cele mai cunoscute cărţi i-au fost interzise în ţara natală până la finalul anilor 1980, iar în 1988 a apărut ultimul lui roman scris în cehă, „Nemurirea”. De atunci a scris doar în limba franceză.

El nu a revenit în Cehia după ce a primit Premiul Naţional pentru Literatură, în 2008, şi nici după ce a fost desemnat în 2009 cetăţean de onoare al oraşului Brno, unde s-a născut. Anul trecut, ambasadorul ceh în Franţa i-a înmânat la Paris certificatul de cetăţenie.

De atunci, Kundera a anunţat că donează biblioteca şi arhiva sa Bibliotecii Moravian din Brno.

La începutul acestei luni, a fost dezvăluit că Milan Kundera a permis, pentru prima dată din 1993, ca cel mai recent roman al său, „Sărbătoarea neînsemnătăţii”, să fie tradus în limba cehă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.