Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCRISOARE de protest a Ambasadei României la Londra către Sky News/ DOCUMENT

en.wikipedia.org
ambasada romaniei londra

După de procurorii DIICOT împreună cu serviciile specializate au dezvăluit că materialul de presă difuzat de Sky News - ”Criminal Gang Selling Military Weapons” este o filmare aranjată autoritățile române protestează.

Vezi și: Dacian Cioloş, reacție violentă după reportajul Sky News: 'E inadmisibil să denigrezi o țară'

Ambasada României la Londra a remis postului de televiziune britanic o scrisoare de protest:

”În continuarea demersurilor întreprinse pentru asigurarea unei informări corecte și complete a publicului și stabilirea adevărului în cazul reportajului Criminal Gang Selling Military Weapons, în care se prezintă presupuşi traficanţi de arme din România, Ambasada României la Londra a transmis Sky News o nouă scrisoare în care solicită postului britanic de televiziune să transmită, în condiții de difuzare similare reportajului în cauză, elementele care vor rezulta din ancheta desfăşurată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – DIICOT.

În mesajul său, Ambasada informează asupra concluziilor preliminare ale anchetei DIICOT privind caracterul fals al afirmațiilor din reportaj și arată că acuzațiile aduse de autor induc în spațiul public semne de întrebare, concluzii și neadevăruri care impietează fără nici un temei asupra imaginii României. Totodată, se exprimă speranța că, în concordanță cu valorile și principiile pe care le promovează în informarea corectă a publicului, Sky News va trata cu atenția cuvenită solicitarea formulată de autoritățile române.”, se spune în comunicatul remis STIRIPESURSE.RO.

Vezi și: DIICOT a reținut unul dintre traficanții din reportajul Sky News

____

Vezi și: Sky News e în atenția CNA-ului britanic: Anunțul făcut de la Londra

Iată scrisoarea remisă Sky News:

Stimată doamnă/domnule,

 

Față de ultimele declarații din spațiul public ale reprezentanților Sky News pe tema unor presupuşi traficanţi de arme din România, autoritatea română competentă, DIICOT, a inițiat o anchetă, care este în curs. Evaluările preliminare ale DIICOT conduc deja către ideea că reportajul este un fals. Apar inadvertenţe clare în legătură cu persoanele din reportaj, tipurile de arme şi deţinătorii acestora, modalităţile de tranzacţionare, etc. Ancheta este în derulare.

Alegaţiile cuprinse în reportaj induc în spaţiul public semne de întrebare, concluzii nefondate şi neadevăruri, care impietează fără niciun temei asupra imaginii României. România şi-a asumat şi îşi asumă în continuare angajamente ferme în lupta împotriva violenţei şi terorismului internaţional.

Din preocuparea de a asigura o informare corectă și completă a propriilor cetățeni și a opiniei publice, solicităm Sky News să informeze publicul, în condiții de difuzare similare reportajului în cauză, cu elementele care rezultă din ancheta desfăşurată de autorităţile române și care vor fi puse la dispoziție de către acestea.

Suntem convinși că, în concordanță cu înaltele valori și principii pe care le promovează în informarea corectă a publicului, Sky News va trata cu atenția cuvenită solicitarea formulată de autoritățile române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.