Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scrisoare deschisă către Gabriela Firea: 'Sfidaţi legea, îi sfidaţi pe bucureşteni, sfidați chiar și logica'

Gabriela Firea, Madrid, Primar Bucuresti

Preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, i-a cerut luni primarului general, Gabriela Firea, să respecte decizia instanţei în ce priveşte companiile municipale, să ceară tuturor directorilor să oprească orice plată şi să le desfiinţeze, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a acestor companii, potrivit Agerpres.

"Vă cer să nu-i pedepsiţi pe bucureşteni pentru capriciul de a avea dreptate cu orice preţ. Curtea de Apel a hotărât că aceste companii municipale au fost înfiinţate cu încălcarea legii, iar rolul Primarului este să ia act şi să respecte decizia instanţei. Aveţi aşadar obligaţia să luaţi imediat toate măsurile ce se impun, printre care se numără: să cereţi tuturor directorilor de companii să oprească orice plată, să faceţi paşii pentru recuperarea banilor daţi către companii, să desfiinţaţi companiile, să nu blocaţi procedurile fireşti de dizolvare şi de lichidare a acestora şi, cel mai important, să nu forţaţi oameni nevinovaţi, fie din Primărie fie din companii, să facă acte care ar putea atrage în viitor răspunderea lor juridică", se arată într-o scrisoare publică trimisă de Wring primarului general.

Citeste si Adina Florea, respinsă la conducerea DNA, noul procuror de caz în dosarul Onea-Negulescu: Ce interdicții au cei doi

Wring a atras atenţia că au trecut deja trei zile de la decizia instanţei şi Firea încă nu a luat act de aceasta.

"Mai grav, nu aţi întreprins niciun demers instituţional pentru limitarea pagubelor deja extrem de ridicate. Prin această atitudine sfidaţi legea, îi sfidaţi pe bucureşteni şi, aşa cum veţi constata mai târziu, sfidaţi chiar şi logica. Să ştiţi că tactica struţului nu dă rezultate bune când pe jos este beton. E posibil ca acest refuz de accepta realitatea să producă mult mai mult rău oraşului, cetăţenilor şi inclusiv carierei politice la care încă mai speraţi", a spus Roxana Wring.

Roxana Wring i-a transmis Gabrielei Firea că demisia din funcţie i-ar da şansa "unei ieşiri onorabile dintr-un mandat dezonorant".

"Sper că v-aţi revenit din şocul pe care, după cum aţi spus, vi l-a provocat sentinţa Curţii de Apel Bucureşti. Vreau să cred că acesta a fost de altfel şi singurul motiv pentru care nu aţi luat decizia raţională care se impunea într-o astfel de situaţie, şi anume demisia din funcţie. Încă aştept, alături de foarte mulţi bucureşteni, această demisie care v-ar da şansa unei ieşiri onorabile dintr-un mandat dezonorant. În egală măsură însă, ţin să vă mărturisesc nu îmi pun prea mari speranţe într-un astfel de deznodământ", a mai arătat Wring în scrisoare.

Joi, Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale, a anunţat Uniunea Salvaţi România prin intermediul unui comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.