Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scrisoare deschisă: Ministrul Sportului, somat de actuali şi foşti rugbişti de la naţională să renunţe la preluarea Stadionului Arcul de Triumf

stadionul arcul de triumf

Foşti şi actuali internaţionali de rugby îi scriu ministrului Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, pentru a-i cere să renunţe la preluarea Stadionului Arcul de Trimf, stadion naţional de rugby, recent reconstruit.

  • Context: Complexul Sportiv „Arcul de Triumf” a fost predat, marți, prin protocol, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației către Ministerul Tineretului și Sportului. Semnarea actelor de predare are loc în plin scandal între Federația Română de rugby și ministrul Eduard Novak. Scandalul a fost iscat de Federația Română de Rugby, care îl acuză pe ministrul Eduard Novak de tentativă de naționalizare a unui bun care a aparține rugbyului românesc.

"Stimate domnule Ministru Eduard Novak,

Ne îngrijorează și ne întristează planurile MTS de a prelua Stadionul Arcul de Triumf.

Majoritatea dintre noi suntem legați pe viață de această bucată de pământ. Este locul pe care l-am asimilat cu Acasă. Poate pentru dumneavoastră și colegii din minister este doar un alt spațiu de administrat, dar pentru noi este totul.

Nu trebui să vă supărați că unii dintre noi sau suporterii naționalei au protestat în stradă. Avem determinarea celor cărora li se ia totul și ne vom comporta ca atare până la final. Vă spunem despre rugbyștii din mijlocul cărora venim că au fost mereu băieți de treabă, cu respect și fair-play pentru adversar, dar până în momentul în care ni s-a comis o nedreptate.

Poate suntem insignifianți pentru dumneavoastră, dar așa cum am făcut-o de atâtea ori pentru echipa națională am pus totul pe teren pentru sportul nostru.

Și așa vom face și acum.

Pe Arcul de Triumf am câștigat meciuri, am pierdut, ne-am antrenat, am plâns, ne-am bucurat, ne-am accidentat. Nu numai cu echipa națională.

De la copii și juniori, cei din București veneam sâmbătă și duminica să jucăm pe Arc. Toate turneele finale cu echipe din toată țara veneau pentru meciuri pe Arc.

Noi și antrenorii noștri am udat această iarbă cu sudoare, sânge și lacrimi. Nimeni nu ne poate lua asta.

A fost al nostru și când nu era apă caldă și când noroiul era până la glezne, și când tribunele abia mai stăteau în picioare, dar și când am câștigat și când ne-am bucurat împreună.

Ani de zile ați auzit despre meciurile noastre cu Georgia. Cea care în ultimii ani ne-a depășit și care este acum deasupra noastră. Are rost să vă spunem cât de uluiți eram noi și colegii noștri când mergeam să jucăm pe cele mai noi și mai moderne stadioane la ei în țară? Sau că Guvernul lor le-a construit baze, exclusiv de rugby, în cam toate orașele mari încă din 2012?

Facem apel la dumneavoastră să priviți omenește și ca un sportiv drept către toate generațiile tinere cărora li se va lua șansa de a duce mai departe flacăra sportului nostru.

Nu întrerupeți o tradiție care durează de peste 100 de ani. Știm că poate este ultima din sportul românesc.

În virtutatea principiilor de sport sperăm să ne ascultați și să vă comportați ca un campion așa cum știm că ați fost", se arată în scrisoarea semnată de Stelian Burcea, fost căpitan al echipei naționale, fost internațional de seniori și juniori, 71 de selecții, Valentin Calafeteanu, fost internațional de seniori și juniori, 100 selecții pentru România, Florin Vlaicu, internațional de seniori și juniori, 124 selecții pentru România, cel mai selecționat jucător din istoria naționalei, cel mai bun marcator din istoria naționalei, Samuel Mariș, fost internațional de seniori și juniori, 6 selecții pentru România, Valentin Popîrlan, internațional de seniori și juniori, 77 selecții pentru România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.