O scrisoare manuscris a lui Albert Einstein conţinând celebra sa ecuaţie E=mc2 a teoriei relativităţii a fost vândută la o licitaţie în Statele Unite pentru 1,2 milioane de dolari, de aproape trei ori mai mult decât se aşteptau organizatorii licitaţiei, informează sâmbătă presa locală, transmite EFE.
Documentariştii implicaţi în Einstein Papers Project, din cadrul Institutului de Tehnologie din California şi de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, au subliniat că mai există doar alte trei note scrise de mână de către omul de ştiinţă însuşi cu ecuaţia respectivă.
Scrisoarea scoasă la licitaţie, care provine de la un colecţionar privat, a fost achiziţionată săptămâna aceasta de un cumpărător anonim în cadrul licitaţiei virtuale organizate de RR Auction, în Boston (Massachusetts).
Scrisoarea este datată 26 octombrie 1946, are o singură pagină, este scrisă în limba germană şi este adresată fizicianului american de origine poloneză Ludwik Silberstein.
Ecuaţia - energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat - a schimbat fizica, demonstrând că timpul nu este absolut şi că masa şi energia sunt echivalente.
Vicepreşedintele executiv al RR Auction, Bobby Livingston, a declarat vineri, într-un comunicat, că raritatea scrisorii lui Einstein a declanşat "un război al ofertelor" între participanţii la licitaţie.
Până la cinci cumpărători au licitat pentru text, până când preţul a ajuns la 700.000 de dolari, ceea ce a făcut ca trei să se retragă, rămânând doi care au disputat scrisoarea. Licitaţia a avut loc între 13 mai şi joia trecută.
Scrisoarea pe care Einstein a scris teoria relativității, vândută pe o sumă fabuloasă la licitație
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

3
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
3

609
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
609

14
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
14

20
Parlamentul din Israel a adoptat bugetul anual - Netanyahu scapă de alegeri anticipate
20

4.477
NORAD a dat alarma la Mar-a-Lago - Avioanele F-16 au tras rachete de semnalizare
4.477

36
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
36

4.249
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
4.249

106
Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran
106

103
Siria anunţă un "amplu atac" cu drone împotriva bazelor sale din apropierea frontierei cu Irakul
103

33
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în arhipelagul Vanuatu - Nu s-a emis alertă de tsunami
33

73
VIDEO Ucraina a lovit un centru important pentru producţia de drone a Rusiei
73

60
Lituania intenționează să amenajeze fâșii de contramobilitate la frontiera cu Federaţa Rusă și cu Republica Belarus
60

3.135
Operațiune secretă: Rusia infiltrează rețelele de spioni în Europa / „Colaborezi sau faci 15 ani de închisoare”
3.135
















Comentează