Sculpturi monumentale semnate de Robert Therrien, expuse într-un muzeu din Los Angeles

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-11-2025 20:24

Article thumbnail

Sursă foto: Artmark

Mese de două ori mai înalte ca statura unui om, un teanc de farfurii cât un turn sau vase de bucătărie atât de mari, că poţi face baie în ele... sculpturile gigantice ale lui Robert Therrien sunt expuse în prezent la Los Angeles în muzeul The Broad, informează AFP, potrivit Agerpres.

The Broad, o instituţie de artă contemporană, îi consacră o retrospectivă sculptorului american.

Decedat în 2019 la vârsta de 71 de ani, artistul a marcat arta secolului XX-lea explorând opusul minimalismului. Fascinat de obiectele simple din cotidian, s-a inspirat pentru a crea piese monumentale, în prezenţa cărora spectatorul devine un liliput.

''Când sunteţi dedesubtul acestor mese (...), sunteţi transportaţi într-un spaţiu unde vă amintiţi că aţi fost de o înălţime şi de o scară diferite'', a explicat pentru AFP Paul Cherwick, codirector al Robert Therrien Estate. ''Percepţiile voastre sunt puţin alterate''.

Expoziţia, care îşi aşteaptă vizitatorii până pe 5 aprilie, reuneşte 120 de opere create de artist de-a lungul a cinci decenii. În plus faţă de lucrările gigantice, sunt expuse şi schiţe intime.

Contrastul dintre înălţimea vizitatorilor şi gigantismul meselor şi scaunelor expuse promite să alimenteze numeroase imagini postate pe Instagram.

Pentru Ed Schad, conservator la muzeul The Broad, dimensiunile acestor opere au un efect aproape visceral asupra spectatorului.

''Câteodată, lucrurile sunt mai mari ca noi, câteodată sunt mai mici ca noi, acest lucru ne afectează fizic, dar şi psihologic'', a explicat el. ''Aşadar, când privesc această masă şi aceste scaune, mă gândesc la experienţele din copilărie, care pot apăsa greu asupra noastră''.

În afara acestei expoziţii la care se plăteşte bilet de intrare, The Broad este cunoscut la nivel mondial pentru impresionanta sa colecţie pop art, accesibilă gratuit şi care reuneşte opere celebre semnate de Jeff Koons, Andy Warhol sau Roy Lichtenstein.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri