Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scutea sare la gâtul judecătorilor: Comunicat despre un suspect de omor plasat în arest la domiciliu

Inquam Photos / Octav Ganea
gabriela scutea

Parchetul General publică pe pagina de Facebook un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, referitor la un dosar de omor. Dincolo de informaţiile despre situaţia supusă anchetei, Ministerul Public, instituţie condusă de procurorul general Gabriela Scutea, ţine să lanseze un atac subtil la judecători. Astfel, în comunicat se precizează că Tribunalul Galaţi a refuzat cererea de arestare preventivă şi a dispus, în schimb, arestarea la domiciliu.

"La data de 23 noiembrie 2020, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de dispoziţiile art. 188 alin.1 Cod penal.

Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în noaptea de 21/22.11.2020, în timp ce se afla împreună cu victima în domiciliul său in localitatea Pleşa, judeţul Galaţi, pe fondul consumului excesiv de alcool şi al unui conflict spontan, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu o lopată în zona capului, cauzându-i o plagă deschisă, pe fondul căreia victima a sângerat masiv, iar ulterior a decedat ca urmare a şocului hipotermic.

Cererea a fost respinsă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpat pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicat publicat de PÎCCJ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.