Scutul antiaerian european: Germania, reticentă faţă de iniţiativa polono-greacă

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 24-05-2024

Actualizat: 24-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Germania a avut vineri o reacţie prudentă la propunerea Poloniei şi Greciei referitoare la un scut antiaerian european, transmite dpa, conform Agerpres.

S-a luat notă de această iniţiativă, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului german, Christiane Hoffmann, amintind în acelaşi timp un proiect german existent de întărire a apărării antiaeriene a Europei.

Douăzeci şi una de ţări sunt implicate în Iniţativa Scutul Cerului European (ESSI) propusă după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, iniţiativă menită să acopere lacunele din scutul de apărare al NATO pentru Europa. De exemplu, există planuri de a plasa în comun comenzi pentru tehnologie de apărare aeriană.

Cu toate acestea, Polonia şi Grecia au prezentat joi conducerii UE o propunere alternativă pentru un scut extins. Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prim-ministrul polonez Donald Tusk şi omologul său grec Kyriakos Mitsotakis susţin că este nevoie de un program de consolidare a capacităţilor generale de apărare ale UE. Acesta ar urma de asemenea să încurajeze companiile europene de apărare să dezvolte tehnologii de ultimă generaţie şi să devină lideri mondiali în domeniile lor.

Scrisoarea nu face nicio menţiune despre NATO şi iniţiativa germană. Cei doi şefi de guvern doresc acum ca iniţiativa lor să fie discutată la următorul summit al UE din iunie.

Preşedintele francez Emmanuel Macron ar putea fi un potenţial susţinător cheie. Franţa nu s-a alăturat încă proiectului german, pentru că acesta favorizează achiziţia de tehnologie militară non-europeană, spre exemplu sisteme americane de rachete Patriot.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german a declarat vineri că, dacă UE vrea să contribuie la întărirea apărării aeriene a Uniunii, inclusiv prin sprijin financiar, acest lucru ar fi 'mai mult decât binevenit'.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri